Voucherele de vacanță, eliminate în 2021 și se discută în Guvern eliminarea transportului pentru studenți – Surse ȘtirileProTV

Voucherele de vacanță, eliminate în 2021 și se discută în Guvern eliminarea transportului pentru studenți – Surse ȘtirileProTV

Guvernul Cîțu intenționează să taie voucherele de vacanță în 2021, în proiectul Legii bugetului pe anul acesta, care va fi făcut public marți sau miercuri, scrie Știrile Pro TV.ro, care citează surse oficiale.

De asemenea, Executivul condus de Florin Cîțu vrea eliminarea transportului gratuit la studenți, potrivit publicației.

Sunt 340 de mii de angajați în sistemul de învățământ care beneficiază de vouchere de vacanță. Recent au fost adoptate prelungiri ale valabilității voucherelor emise anul trecut și în urmă cu doi ani.

Transportul gratuit pentru studenți, pe calea ferată, a fost introdus prin HG 42/2017. Aceasta prevede că studenții români/ străini înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate din România, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern, la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic, în condițiile în care au legitimații de student pentru reducere/gratuitate la transport, vizate pe anul universitar în curs.

Eliminarea sporurilor acordate prefecților și plafonarea nivelului sporurilor de hrană pentru bugetari sunt alte măsuri discutate în Guvern, potrivit sursei citate.

Prin aceste tăieri, Guvernul Cîțu speră să economisească aproximativ 2 miliarde de lei la buget

Premierul a declarat luni dimineață că sporurile bugetarilor nu vor fi tăiate în 2021, ci doar plafonate, pentru a reduce din cheltuieli, iar de anul viitor, după ce va fi adoptată o nouă lege a salarizării, sporurile vor fi acordate pe criterii de performanță.

Foto: pexels.com/sodexo.ro/upromania.ro/edenred.ro

Articolul Voucherele de vacanță, eliminate în 2021 și se discută în Guvern eliminarea transportului pentru studenți – Surse ȘtirileProTV apare prima dată în Edupedu.ro.

Close