VIDEO Sorin Cîmpeanu, despre bizara cămașă cu „fereastră” în care s-a vaccinat: „Am fost în peste 70 de țări mai altfel, care au necesitat vaccinări specifice”

VIDEO Sorin Cîmpeanu, despre bizara cămașă cu „fereastră” în care s-a vaccinat: „Am fost în peste 70 de țări mai altfel, care au necesitat vaccinări specifice”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a vaccinat astăzi alături de restul membrilor Guvernului. După ce vaccinarea președintelui Klaus Iohannis a stârnit numeroase reacții online legate de condiția fizică a șefului statului, Cîmpeanu a evitat să-și arate brațul la fel ca ceilalți colegi de Cabinet, venind îmbrăcat cu o cămașă prevăzută cu un buzunar detașabil pe braț.

Întrebat, după vaccinare, în legătură cu această cămașă, ministrul a precizat: “Am participat la campania pentru Consiliul de Securitate ONU, ocazie cu care am fost în peste 70 de țări mai altfel, care au necesitat vaccinări specifice pentru zonele respective, ocazie cu care sigur că am reușit să fiu pregătit. Sunt unul dintre cei foarte pregătiți cu privire la actul de vaccinare, din toate perspectivele.”

Ulterior, ministrul a precizat pe grupul de comunicare al Ministerului Educației „Dacă este așa de interes (deși cred ca sunt subiecte/întrebări cu muuult mai importante), va spun ca “accesoriul” face parte din logica de privilegiere a eficientei ! 🙂 Tema principala/esențială ramane vaccinarea; accesoriile sunt chestiuni marginale.”

VIDEO Vaccinarea lui Sorin Cimpeanu, de la minutul 1:13:44 în înregistrarea de mai jos:

Sursă foto: gov.ro

Articolul VIDEO Sorin Cîmpeanu, despre bizara cămașă cu „fereastră” în care s-a vaccinat: „Am fost în peste 70 de țări mai altfel, care au necesitat vaccinări specifice” apare prima dată în Edupedu.ro.

Close