VIDEO Proiectul ELI-NP: Simpozion pentru potențialii utilizatori ai Laserului de 10 PW / Centrul spune că a primit până acum peste 70 de scrisori de intenție pentru experimente

VIDEO Proiectul ELI-NP: Simpozion pentru potențialii utilizatori ai Laserului de 10 PW / Centrul spune că a primit până acum peste 70 de scrisori de intenție pentru experimente

Un simpozion pentru potențialii utilizatori ai Laserului de la Magurele a atras, marți, circa 300 de cercetători din întreaga lume, anunță organIzatorii. Proiectul Laserului de 10 PW – ELI-NP – a primit, până acum, peste 70 de scrisori de intenție cu propuneri de experimente la Centrul de la Măgurele, potrivit directorului științific Kazuo Tanaka, citat într-un comunicat de presă.

Simpozionul online s-a desfășurat în prezența celor doi laureați ai premiului Nobel pentru Fizică 2018, care au conceput principiile fizice de funcționare a fasciculelor laser de mare putere – Gerard Mourou (Franța) și Donna Strickland (Canada).

Referitor la propunerile de experimente primite până acum, Centrul ELI-NP arată că atribuirea timpului de cercetare se va aloca “exclusiv pe bază de merit științific”, iar programul pentru utilizatori externi se va dezvolta treptat în următorii doi ani.

Printre primele programări, conform informării centrului: cercetări în domeniul medicinei nucleare, al testării materialelor noi, al degradării deșeurilor radioactive.

Imagini de la simpozion, transmise pe Facebook:

Articolul VIDEO Proiectul ELI-NP: Simpozion pentru potențialii utilizatori ai Laserului de 10 PW / Centrul spune că a primit până acum peste 70 de scrisori de intenție pentru experimente apare prima dată în Edupedu.ro.

Close