VIDEO Malta a făcut în mai puțin de un an o platformă online cu lecții “la cerere” pentru toate materiile și toți anii de studiu – Proiectul Teleskola / România așteaptă de zece ani o bibliotecă virtuală similară

VIDEO Malta a făcut în mai puțin de un an o platformă online cu lecții “la cerere” pentru toate materiile și toți anii de studiu – Proiectul Teleskola / România așteaptă de zece ani o bibliotecă virtuală similară

Ministerul Educației din Malta a decis, la începutul anului școlar 2020-2021, în plină pandemie, să realizeze o bancă de lecții înregistrate, așa încât materia să fie accesibilă online pentru toți elevii, oricând și oriunde. La mai puțin de un an de atunci, biblioteca virtuală, realizată sub genericul de “teleșcoală”, este aproape finalizată și dată deja în folosință, conform unui anunț făcut de autoritățile malteze prin platforma europeană Eurydice. 
  • În România, realizarea unei biblioteci școlare virtuale este prevăzută de un deceniu în Legea Educației Naționale și a devenit proiect în 2018. În mai 2020, fostul ministru de resort, Monica Anisie, spunea că o astfel de bibliotecă urma să fie pusă la punct până în septembrie 2020, cu fonduri europene. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum. În martie a.c., Maria Manea, secretar de stat în Ministerul Educației, aprecia că în luna mai avea să fie declarat un câștigător pentru proiectul Bibliotecii virtuale. De atunci, nicio veste.

Potrivit prezentării făcute de oficialii din Malta, platforma de “lecții la cerere” este aproape finalizată, cuprinzând peste 10.500 de materiale (în câteva zile de la publicarea anunțului pe platforma Eurydice, numărul de lecții depășise 11.100). Acestea acoperă toate subiectele atinse în toate materiile predate în școlile malteze, de la nivel preșcolar la ultimul an de învățământ secundar.

Lecțiile video sunt disponibile online, gratuit, pe platforma Teleskola.mt, administrată de Ministerul Educației și care apelează la platforma video Vimeo pentru stocarea și redarea materialelor video. Studenții le pot accesa oricând și de oriunde. Platforma deține un catalog de lecții înregistrate și un motor de căutare ce permite și gruparea materiei în funcție de ziua anului școlar aleasă.

Pe aceeași platformă, există secțiuni de consiliere pentru elevi, de informații pentru părinți și elevi cu privire la sistemul de predare, calendare etc., precum și o secțiune pentru profesori, ce include materiale ajutătoare și resurse pentru pregătirea lecțiilor proprii.

Exemple de lecții incluse pe platforma Teleskola din Malta:

O lecție de matematică pentru clasa a 3-a, în care elevii află cum să compare prețuri, cantități de ouă sau de detergent, programul angajaților etc.:

O lecție de științe pentru clasa a V-a, în care li se explică elevilor felul cum vremea afectează viața oamenilor și animalelor – de la adaptarea biologică a ființelor la diverse medii, până la distrugerile provocate de furtuni:

O lecție de chimie pentru clasa a X-a, despre mișcarea browniană:

O lecție de artă pentru clasa a VII-a – cum să realizezi sculpturi 3D folosind carton: 

Sursă foto: captură Teleskola.mt

Articolul VIDEO Malta a făcut în mai puțin de un an o platformă online cu lecții “la cerere” pentru toate materiile și toți anii de studiu – Proiectul Teleskola / România așteaptă de zece ani o bibliotecă virtuală similară apare prima dată în Edupedu.ro.

Close