VIDEO Dezbateri în fiecare școală, la care să participe profesorii și părinții care vor să pună întrebări despre vaccinare – printre planurile anunțate de ministrul Educației

VIDEO Dezbateri în fiecare școală, la care să participe profesorii și părinții care vor să pună întrebări despre vaccinare – printre planurile anunțate de ministrul Educației

“Ne gândim să solicităm în fiecare școală organizarea unor dezbateri, la care să participe nu numai angajații din sistemul de învățământ, ci la care să poată participa și părinții”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu la HotNews.ro. Acesta a spus că la astfel de dezbateri pot participa și părinții care doresc răspunsuri la întrebări despre necesitatea și importanța vaccinării.

“Am solicitat tuturor școlilor să desemneze o persoană care să poată asista, până la, dacă vreți, sprijin pentru înscrierea în platforma de vaccinare, atâta vreme cât programările în platforma informatică se vor mai face.

Mai mult decât atât, ne gândim să solicităm în fiecare școală organizarea unor dezbateri, sigur, cu respectarea tuturor regulilor de protecție sanitară, la care să participe nu numai angajații din sistemul de învățământ, ci la care să poată participa și părinții care doresc să găsească răspunsuri la întrebări despre necesitatea și importanța vaccinării”, a spus Sorin Cîmpeanu.

În România sunt peste 18.000 de unități de învățământ. Circa jumătate dintre cadrele didactice s-au vaccinat în prezent.

Ministerul a încheiat săptămâna trecută o campanie de o lună de zile, în toate cele 42 de inspectorate școlare județene, la care au participat secretarii de stat. Încă nu există un rezultat concret al acestei campanii în creșterea numărului de persoane vaccinate din sistemul de Educație.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: captura HotNews.ro

Articolul VIDEO Dezbateri în fiecare școală, la care să participe profesorii și părinții care vor să pună întrebări despre vaccinare – printre planurile anunțate de ministrul Educației apare prima dată în Edupedu.ro.

Close