Universitatea din București și ASE – primele universități din România într-un nou clasament internațional, după impactul avut în societate conform obiectivelor ONU

Universitatea din București și ASE – primele universități din România într-un nou clasament internațional, după impactul avut în societate conform obiectivelor ONU

Șapte universități românești, printre care Universitatea din București, Academia de Studii Economice București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, figurează în ediția din acest an a clasamentului global al universităților, după impactul avut de acestea în societate, clasament dat publicității de Times Higher Education – World University Rankings.

Acest clasament evaluează universitățile participante în funcție de modul cum se pliază pe obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de ONU. A doua ediție a clasamentului referitor la impactul universităților include 766 de universități din 85 de țări.

Universitățile românești clasate cel mai sus în topul Impactului sunt Universitatea din București și Academia de Studii Economice, ambele situate printre universitățile de pe locurile 201-300.

  • Urmează Universitatea Transilvania – Brașov (pe locurile 301-400), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (401-600), Universitatea George Emil Palade – Tg. Mureș și Universitatea Grigore T. Popa (pe locurile 401-600) și Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu – București (pe locurile 601+).

Pe primele patru locuri ale topului global se situează Universitatea din Auckland (1) din Noua Zeelandă, urmată de trei universități din Australia. Cea mai reprezentată țară este Japonia, cu nu mai puțin de 63 de instituții, urmată de Rusia (47) și Turcia (37).

Articolul Universitatea din București și ASE – primele universități din România într-un nou clasament internațional, după impactul avut în societate conform obiectivelor ONU apare prima dată în Edupedu.

Close