Universitatea de Vest Timișoara: Admiterea se va desfășura exclusiv online, înscrierile au început marți

Universitatea de Vest Timișoara: Admiterea se va desfășura exclusiv online, înscrierile au început marți

Admiterea la Universitatea de Vest Timișoara se va desfășura, anul acesta, exclusiv online, potrivit rectorului UVT Marilen Pirtea, citat de Agerpres. Acesta a descris instituția de învățământ, în contextul pandemiei, o “universitate online”, în sensul că, pe lângă admiterea exclusiv online, procesele de predare-învăţare-examinare s-au realizat prin utilizarea mijloacelor digitale.

Potrivit sursei citate, candidații se vor putea înscrie pentru admitere pe o platformă digitală accesibilă la adresa web https://admitere.uvt.ro/, unde vor completa date personale, vor încărca documentele justificative şi îşi vor exprima opţiunile pentru programele de studii universitare pe care doresc să le parcurgă. Tot acolo vor şi confirma locul, în cazul în care sunt admişi, şi vor accepta condiţiile contractului de studii, nefiind nevoie să se prezinte fizic la sediile Universităţii de Vest din Timişoara în această vară.

Până la începutul anului universitar 2020-2021, fiecare candidat va trebui să prezinte şi în original documentele încărcate pe platforma de admitere, pentru certificarea acestora de către responsabilii procesului de admitere, dar ulterior acestui proces.

Sursa citată arată că înscrierea pentru admitere a început de marţi, iar procesul se poate finaliza în momentul în care candidatul intră în posesia diplomei de Bacalaureat – pentru înscrierea la un program de studii de licenţă -, respectiv a diplomei de licenţă (pentru înscrierea la studiile universitare de masterat).

UVT arată că:

  • Deși iniţial pentru procesul de admitere la toate programele de studii universitare de licenţă erau programate probe scrise de evaluare sau de testare a aptitudinilor artistice ori sportive, având în vedere restricţiile impuse de pandemie, pentru a garanta atât siguranţa candidaţilor cât şi respectarea normelor de sănătate publică, dar şi pentru a asigura un proces de admitere echitabil, UVT a decis ca în anul 2020 procesul de admitere la studiile universitare de licenţă să se desfăşoare ţinându-se cont exclusiv de rezultatele la examenul de Bacalaureat (media generală şi notele obţinute la probele scrise), după formule de calcul stabilite prin metodologiile specifice privind organizarea şi desfăşurarea procesului de admitere ale fiecăreia dintre cele 11 facultăţi ale universităţii.

Articolul Universitatea de Vest Timișoara: Admiterea se va desfășura exclusiv online, înscrierile au început marți apare prima dată în Edupedu.

Close