Universitatea de Vest din Timișoara va începe activitățile didactice din noul an universitar cu prezență fizică

Universitatea de Vest din Timișoara va începe activitățile didactice din noul an universitar cu prezență fizică

Universitatea de Vest din Timişoara intenționează ca în anul universitar 2021 – 2022 să reia în totalitate activităţile cu studenţii în spaţiile universitare, la toate nivelurile de studii, pentru activităţile didactice teoretice şi practice, cât şi pentru evenimentele alternative şi toate celelalte programe desfăşurate în spaţiile UVT, potrivit Agerpres, care citează un comunicat de presă.

Conform sursei citate, în situaţia în care legislaţia în vigoare la momentul respectiv va presupune alt mod de desfăşurare a procesului educaţional, decizia va fi adaptată în consecinţă.

UVT precizează că peste 75% din personalul universităţii este vaccinat anti-COVID. 

“În acest context, având în vedere imperativul de a proteja sănătatea cadrelor universitare şi a cercetătorilor, a studenţilor şi familiilor acestora, considerăm esenţial să continuăm promovarea mesajului pro-vaccinare şi în perioada verii, până la începerea noului an universitar, pentru ca procentul studenţilor şi cadrelor universitare vaccinate să fie cât mai mare posibil, astfel ca să se elimine cvasi-total riscul de transmitere a noului coronavirus”, menţionează comunicatul.

Sursă foto: UVT / Universitatea de Vest din Timișoara

Articolul Universitatea de Vest din Timișoara va începe activitățile didactice din noul an universitar cu prezență fizică apare prima dată în Edupedu.ro.

Close