Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă

Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a primit acreditarea World Federation of Medical Education (WFME), prin care diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă, transmite Agerpres.

Decizia vine în urma vizitei de acreditare a Comisiei Independent Agency for Accreditation and Rating – IAAR, abilitată WFME, care s-a desfășurat în perioada 4 – 7 noiembrie, potrivit unui comunicat de presă al Universității.

„Crăciunul a venit anul acesta cu o veste minunată: Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Cred că suntem singura universitate de medicină românească care a reuşit să obţină acreditare instituţională internaţională (pentru toate programele de studiu) conform standardelor WFME”, a declarat Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

„Este un demers important atât pentru imaginea Universităţii, cât şi pentru recunoaşterea mondială a diplomelor studenţilor noştri, în principal, recunoaşterea diplomelor în Israel (ţară din care provin aproximativ 500 de studenţi) şi în Statele Unite ale Americii. Evaluarea a fost foarte riguroasă, standardele impuse sunt de un nivel ridicat şi organizarea vizitei externe de acreditare, cu un program foarte dens, a constituit o adevărată provocare pentru noi. Este meritul întregii comunităţi a Universităţii noastre şi aş vrea să le mulţumesc pentru mobilizarea şi efortul colectiv care au adus reuşita în acest demers!”, a adăugat rectorul.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, în prezent, există peste 500 de studenţi din Israel înmatriculaţi la studii de licenţă, aproximativ 20% din întregul număr de studenţi străini.

Acreditarea WFME este certificarea adecvării programelor de educaţie medicală şi a competenţei şcolilor medicale în furnizarea de educaţie medicală, mai spun reprezentanții universității.

Sursă foto: news.umfiasi.ro

Articolul Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași a primit acreditarea World Federation of Medical Education. Diplomele absolvenţilor primesc o recunoaştere internaţională mai amplă apare prima dată în Edupedu.ro.

Close