Unde se află sistemul de educație la un an de la începutul pandemiei – tema Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor

Unde se află sistemul de educație la un an de la începutul pandemiei – tema Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) organizează cea de-a patra ediție a Galei Elevului Reprezentant, eveniment care va avea loc pe data de 15 mai, prin care CNE va răsplăti eforturile actorilor implicați în societatea civilă. Anul acesta, la baza proiectului va sta conceptul intitulat „ResetEDU – un nou capitol pentru educație”, aflat în strânsă legătură cu punctul în care se află sistemul educațional la un an de la începutul pandemiei.

„Fie că vorbim despre activiștii care, prin inițiativele lor, vor să aducă o schimbare în comunitate, despre profesorii dedicați îmbunătățirii constante a actului educațional sau despre părinții și unitățile de învățământ care ajută la formarea elevilor, cu toții merită aprecierea noastră”, precizează reprezentanții elevilor într-un comunicat de presă.

Astfel, oricine poate nominaliza o persoană care, prin acțiunile sale, contribuie la dezvoltarea climatului educațional. Categoriile în cadrul cărora se pot face nominalizări sunt: „Elev implicat în comunitate”, „Profesor de 10”, „Părinte – agent al schimbării” și „Comunități școlare reziliente”.

Calendarul de desfășurare al evenimentului este:

  • secțiunile disponibile online;
  • 16 aprilie – 01 mai, ora 23:59 – Jurizarea nominalizărilor depuse;
  • 10 mai – Publicarea listei cu semifinaliști;
  • 15 mai, ora 16:00 – Premierea celor nominalizați la Gala Elevului Reprezentant.

Regulamentul evenimentului, precum și alte informații privind criteriile de jurizare sau condițiile de eligibilitate ale persoanelor nominalizate pot fi consultate aici.

„Am dat drumul înscrierilor pentru Gala Elevului Reprezentant! După un an de pandemie, premiem elevii, profesorii, părinții și școlile care au reușit să se adapteze noilor condiții și să meargă mai departe, indiferent de piedicile cu care s-au confruntat. Dacă și tu cunoști o inițiativă care merită recunoscută în cadrul Galei, dă-ne de veste: completează formularul”, a spus Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Articolul Unde se află sistemul de educație la un an de la începutul pandemiei – tema Galei Elevului Reprezentant, organizată de Consiliul Național al Elevilor apare prima dată în Edupedu.ro.

Close