Un nou consorțiu format din 10 universități, Academica Plus, anunță că se retrage din organizația lui Cumpănașu

Un nou consorțiu format din 10 universități, Academica Plus, anunță că se retrage din organizația lui Cumpănașu

Alte 10 universități anunță că se retrag din organizația lui Alexandru Cumpănașu, după ce consorțiul Universitaria al marilor universități s-a delimitat ferm de Coaliția Națională pentru Modernizarea României și Consiliul Național al Rectorilor a decis suspendarea din CNMR. “Consorțiul universitar ‘Academica Plus’ se raliază hotărârii Consiliului Național al Rectorilor și anunță public retragerea din cadrul CNMR”, se arată într-un comunicat al celor 10 universități, din care face parte și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava condusă de fostul ministru al Educației Valentin Popa.

În contextul agendei electorale aflată în dezbatere, la acest moment, respingem orice trimitere lansată în mass-media privind existența unor legături sau activități ale Consorțiului în conexiune cu CNMR, care să fi avut alt obiectiv fundamental decât cel de a aplica proiecte în mod corect şi de a sprijini alcătuirea unui cadru legislativ şi normativ foarte clar şi coerent în beneficiul sistemului de învățământ superior din România“, anunță cele 10 universități membre “Academica Plus”.

Ce universități fac parte din Consorțiul universitar Academica Plus:
  • Universitatea din Pitești
  • Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
  • Universitatea din Ploiești
  • Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
  • Universitatea „Valahia” din Târgoviște
  • Universitatea din Oradea
  • Universitatea din Petroșani
  • Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
  • Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu

Retragerea consorțiilor Universitaria și Academia Plus  și suspendarea CNR vin după ce Cumpănașu a anunțat că vrea să candideze la alegerile pentru președinția României. El a început deja să strângă cele 200.000 de semnături necesare.

Citește și:

 

Articolul Un nou consorțiu format din 10 universități, Academica Plus, anunță că se retrage din organizația lui Cumpănașu apare prima dată în Edupedu.

Close