Tribunalul București a anulat pentru plagiat diploma de doctor a generalului SRI Dumitru Dumbravă, celebru pentru declarațiile despre câmpul tactic din justiție

Tribunalul București a anulat pentru plagiat diploma de doctor a generalului SRI Dumitru Dumbravă, celebru pentru declarațiile despre câmpul tactic din justiție

Tribunalul București a anulat diploma de doctor al Academiei Naționale de Informații a SRI a generalului (r) Dumitru Dumbravă, fost șef al direcției juridice a SRI, potrivit deciziei Tribunalului Capitalei din 29 octombrie 2021.

Decizia nu este definitivă. ”Admite acțiunea. Anulează diploma de doctor seria (…) nr (…) /7.12.2012”, este decizia Tribunalului București. Solicitarea de retragere a titlului de doctor a fost făcută chiar de către ANI a SRI.

Generalul Dumitru Dumbravă a fost șeful direcției juridice a SRI pe vremea generalului Florian Coldea, fostul șef militar al SRI. După trecerea în rezervă a lui Coldea în 2017, Dumbravă a fost secretar general al SRI, până la trecerea lui în rezervă, în 2018.

Dumbravă a devenit celebru în urma unui interviu acordat în 2015 publicației online juridice.ro în care a vorbit deschis despre ”câmpul tactic al serviciilor” din justiție. ”Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”, declara generalul Dumbravă.

Decizia de anulare pentru plagiat a diplomei de doctor a generalului Dumbravă vine după ce, în februarie acest an, Tribunalul București a anulat și diploma de doctor a generalului Gabriel Naghi, fost șef al SPP pe vremea președintelui Ion Iliescu și fost consilier general PSD în Consiliul General al Municipiului București. În iulie, Curtea de Apel București a anulat și diploma de doctor a lui Romeo Raicu, fost parlamentar PDL și președinte al Comisiei parlamentare de control a SIE.

Citește mai mult pe G4Media.ro.

Articolul Tribunalul București a anulat pentru plagiat diploma de doctor a generalului SRI Dumitru Dumbravă, celebru pentru declarațiile despre câmpul tactic din justiție apare prima dată în Edupedu.ro.

Close