Testele de antrenament pentru clasa a VIII-a, Evaluarea Națională 2021, setul 5, publicate de minister

Testele de antrenament pentru clasa a VIII-a, Evaluarea Națională 2021, setul 5, publicate de minister

Rezultatele de la Evaluarea NaționalăRezultatele de la Evaluarea Națională

Setul de teste de antrenament pentru Evaluarea Națională cu numărul 5 a fost publicat pe 22 martie 2021 de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației. Testele pot fi descărcate în format .zip de mai jos. Fiindcă este zi de simulare pentru Bacalaureat, nu au mai fost publicate teste de antrenament și pentru elevii de clasa a XII-a.

Testele de antrenament pentru Evaluarea Națională 2021 sunt concepute pe baza noilor programe școlare și au ca obiectiv pregătirea elevilor pentru susținerea noului tip de examen, care are o structură diferită de cea a examenelor din anii trecuți. Modelele de subiecte atât pentru Evaluarea Națională sunt concepute de instituția din subordinea Ministerului Educației care elaborează și subiectele de la toate examenele naționale.

Pentru acest set de teste de antrenament baremele de corectare și notare vor fi publicate vineri, 26 martie 2021.

Programele pentru examenele naționale au fost deja publicate: Noile programe pentru Bacalaureat 2021 și Evaluarea Națională 2021 au fost publicate în Monitorul Oficial

Evaluarea Națională 2021 este un examen care se susține pentru prima dată după o nouă programă, de către elevii care au învățat după un nou curriculum bazat pe competențe, nu pe conținuturi.

Probele scrise de la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a au loc în acest an pe 22 și 24 iunie, potrivit calendarului oficial.

Calendar Evaluarea Națională 2021
  • 07 – 11 iunie 2021           Înscrierea la evaluarea națională
  • 11 iunie 2021                   Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2021                  Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021                  Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021                  Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021                  Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021    Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021                      Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Foto: Freepik.com

Articolul Testele de antrenament pentru clasa a VIII-a, Evaluarea Națională 2021, setul 5, publicate de minister apare prima dată în Edupedu.ro.

Close