Surse: Dragoș Ciuparu va fi secretar de stat la Cercetare. El a făcut o reformă reală în Cercetare în mandatul din timpul Guvernului Boc

Surse: Dragoș Ciuparu va fi secretar de stat la Cercetare. El a făcut o reformă reală în Cercetare în mandatul din timpul Guvernului Boc

Dragoș Ciuparu va fi numit de premierul Ludovic Orban secretar de stat la Cercetare, au declarat pentru Edupedu.ro surse politice. Numirea vine la peste 2 luni de la instalarea guvernului Orban și după ce șeful executivului a decis ca acest domeniu să nu mai fie organizat ca minister separat sau ca autoritate națională. Până la numirea sa, puterea de decizie pe zona universitară în Ministerul Educației este concentrată în mâinile secretarului de stat Gigel Paraschiv, apropiat al președintelui Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, care a migrat recent de la Pro România la PNL. Ciuparu a fost președintele PMP Prahova.

Dragoș Ciuparu și-a făcut doctoratul la Universite Paris Diderot, Paris 7, apoi a fost cercetător Universitatea Yale, SUA, a fost membru al comisiei prezidențiale pe educație condusă de Mircea Miclea, a fost șef al Cercetării în Guvernul Boc – poziție din care a avut o importanță majoră în intrarea României în proiectul laserului de la Măgurele (ELI-NP).

Tot ca șef al Cercetării, în 2011, Ciuparu a lansat o procedură de evaluare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, care s-a finalizat însă în guvernul social-democrat ce s-a succedat la putere, iar rezultatele nu au mai fost folosite în aplicarea finanțării în cercetare.

În ultimii ani, a fost membru al echipei de consilieri a Uniunii Europene pentru asistență în politici publice în Republica Moldova, pe domeniile Educație și Cercetare.

Ciuparu este profesor și director al Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat de la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești.

Amintim că primul secretar de stat numit de premierul Ludovic Orban în Ministerul Educației a fost Lucian Dragoș Rădulescu, secretar general al PMP Prahova. Potrivit surselor Edupedu.ro, Rădulescu – avocat și profesor la Facultatea de Petrol și Gaze din Ploiești – a fost numit cu scopul de a se ocupa de Cercetare, însă până la urmă a fost “repartizat” la relația cu Parlamentul.

Tot cu mare întârziere a decis Orban să numească secretar de stat și pe un alt domeniu de importanță majoră în educație: preuniversitar. Aici, premierul a numit-o săptămâna aceasta pe Luminița Barcari – inspector şcolar general la ISJ Ialomiţa şi vicepreşedinte PNL Ialomiţa.

Potrivit surselor Edupedu.ro, la finalul anului Orban era decis să lase Educația fără secretari de stat pe domeniile preuniversitar și cercetare, pe care oricum le-a lăsat fără conducere de pe 4 noiembrie 2019 și până în a doua jumătate a lunii ianuarie 2020.

CV Dragoș Ciuparu

2012-prezent: profesor la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

2010-2012: președintele Autorității Naționale pentru Cercetare Ştiinţifică, cu rang de secretar de stat

2008-2010: prorector responsabil cu Managementul, activitatea didactică învătământ superior şi cercetare la Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti

2005-2008: conferențiar, apoi profesor la Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti

2001-2005: cercetător științific/lector la Universitatea Yale, SUA

1999-2001: cercetător postodctoral la Universitatea Yale, SUA

1996-1999: doctor în Inginerie chimică la Universitatea Denis Diderot – Paris 7

1986-1991: Inginer în inginerie chimică la Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești

Descarcă de aici CV-ul lui Dragoș Ciuparu

FOTO: Sound of Science

Citește și:

Articolul Surse: Dragoș Ciuparu va fi secretar de stat la Cercetare. El a făcut o reformă reală în Cercetare în mandatul din timpul Guvernului Boc apare prima dată în Edupedu.

Close