Spania: Guvernul promite să îi lase afară pe cei opt milioane de copii obligați să stea în casă de la mijlocul lui martie

Spania: Guvernul promite să îi lase afară pe cei opt milioane de copii obligați să stea în casă de la mijlocul lui martie

Copiii spanioli, obligați să stea numai în casă de cinci săptămâni, urmează să fie lăsați să iasă afară începând de lunea viitoare. Premierul acestei țări grav lovite de epidemia Covid-19 a anunțat că intenționează să relaxeze din 27 aprilie interdicția aplicată circulației copiilor, așa încât aceștia să poată “respira aer curat”, potrivit BBC.

În Spania, țară cu peste 200.000 de cazuri de infecții cu noul coronavirus și cu peste 20.000 de decese, copiii au fost obligați să stea în casă din 14 martie, ca parte a măsurilor stricte de izolare și distanțare socială. Dar, săptămâna trecută, premierul Barcelonei, Ada Colau, la rândul ei mama unor copii mici, a cerut guvernului să lase copiii să iasă afară.

Sâmbătă, premierul Pedro Sanchez a declarat că țara a depășit “cele mai extreme momente” ale pandemiei, dar a anunțat că va cere prelungirea stării de alertă până pe 9 mai, pentru că îmbunătățirile de până acum sunt “încă insuficiente și prea fragile”.

Potrivit unui sondaj publicat de El Pais, 59% dintre spanioli cer ca restricțiile de acum să fie menținute pentru un timp. Dar crește numărul celor care solicită mai multă libertate de mișcare pentru cei opt milioane de copii din această țară, care, spre deosebire de adulții care pot să meargă la cumărături sau farmacie, de exemplu, nu au voie să iasă din casă.

Coaliția Spaniolă pentru Drepturile Copiilor a avertizat că asemenea restricții prelungite pot declanșa probleme de sănătate fizică și mintală și a cerut să le fie permise copiilor activități fizice în aer liber.

 

Articolul Spania: Guvernul promite să îi lase afară pe cei opt milioane de copii obligați să stea în casă de la mijlocul lui martie apare prima dată în Edupedu.

Close