Sorin Cîmpeanu anunță posibila amânare a noilor planuri cadru pentru liceu: „Am depășit 10 mii de propuneri de modificare, practic nimănui nu-i convin / Poate ar fi cazul să luăm o mică pauză și să ne mai gândim un pic”

Sorin Cîmpeanu anunță posibila amânare a noilor planuri cadru pentru liceu: „Am depășit 10 mii de propuneri de modificare, practic nimănui nu-i convin / Poate ar fi cazul să luăm o mică pauză și să ne mai gândim un pic”

„Poate ar fi cazul să luăm o mică pauză și să ne mai gândim un pic”, a declarat la Realitatea PLUS ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, referitor la noile planuri-cadru pentru liceu. Planurile cadru înseamnă numărul de ore de la fiecare disciplină alocate pentru fiecare clasă în parte.

Întrebat daca se comasează istoria cu geografia la liceu, Cîmpeanu a răspuns că nu, dar a și explicat faptul că au fost peste 10.000 de modificări propuse.

„Dacă se referă la comasarea fizică (n.red. a istoriei cu geografia), adică din două ore să rezulte una, nu, asta nu se va întâmpla. Dacă se referă la planurile cadru de liceu, care au fost lansate în dezbatere publică vreau să vă spun că am depășit 10.000 de propuneri de modificare.

Aceste planuri cadru care înseamnă lista de discipline și numărul de ore aferente pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a au fost realizate anul trecut, au fost lansate în dezbatere publică de îndată ce mi-am preluat mandatul.

Numărul de propuneri de modificare a fost atât de mare încât practic nimănui nu-i convin, am impresia că nu mai plac nici măcar celor care le-au făcut, sau celor care le-au validat. Și atunci poate e momentul să luăm o mică pauză și să ne mai gândim un pic. Deci dacă luăm o pauză, înseamnă că nu se comasează nimic”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Noile planuri cadru au fost lansate în dezbatere publică pe 5 ianuarie.

Dacă adoptarea lor ar fi amânată, elevii care intră în toamnă în clasa a IX-a ar face ore după vechile planuri cadru. S-ar întrerupe astfel ciclul actual de schimbare curriculară început în 2012, ajuns acum la clasa a VIII-a.

Foto: Captură Școli Curate

Articolul Sorin Cîmpeanu anunță posibila amânare a noilor planuri cadru pentru liceu: „Am depășit 10 mii de propuneri de modificare, practic nimănui nu-i convin / Poate ar fi cazul să luăm o mică pauză și să ne mai gândim un pic” apare prima dată în Edupedu.ro.

Close