Sondaj „Salvați Copiii”: Trei sferturi dintre profesori şi părinţi şi peste jumătate dintre copii consideră necesară redeschiderea şcolilor/ Aproape 70% spun că e nevoie de asistenţă medicală în toate şcolile

Sondaj „Salvați Copiii”: Trei sferturi dintre profesori şi părinţi şi peste jumătate dintre copii consideră necesară redeschiderea şcolilor/ Aproape 70% spun că e nevoie de asistenţă medicală în toate şcolile

Cei mai mulţi dintre părinţi (78,4%) şi profesori (73,1%) consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în băncile şcolii, unde e nevoie de o regândire a programei şcolare (80,9%) şi de măsuri de educaţie remedială (43,7%), potrivit unui sondaj de opinie derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii pe parcursul lunii decembrie, citat de News.ro, preluat de G4Media.ro.

În ceea ce-i priveşte pe copii, 56,8% dintre ei se declară în favoarea redeschiderii şcolilor.

În privinţa revenirii la şcoală, datele complete ale anchetei online relevă că: 56,8% dintre elevi se pronunţă în favoarea redeschiderii şcolilor, în vreme ce 23,5% preferă menţinerea formatului online; 78,4% dintre părinţi consideră necesară redeschiderea şcolilor, în vreme ce doar 12,7% spun că preferă ca şcoala să fie menţinută online; doar 14,2% dintre profesori consideră că şcoala trebuie să rămână online, în vreme ce 73,1% dintre cadrele didactice consideră necesară revenirea în bănci. Restul se declară nehotărâţi.

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 30 decembrie, pe un eşantion neprobabilistic format din 8.193 de respondenţi, dintre care 5.811 elevi, 1.734 părinţi şi 648 cadre didactice.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Articolul Sondaj „Salvați Copiii”: Trei sferturi dintre profesori şi părinţi şi peste jumătate dintre copii consideră necesară redeschiderea şcolilor/ Aproape 70% spun că e nevoie de asistenţă medicală în toate şcolile apare prima dată în Edupedu.ro.

Close