Școala românească de weekend pentru copiii diasporei din Marea Britanie și Spania – un proiect desfășurat de studenți și profesori din Constanța

Școala românească de weekend pentru copiii diasporei din Marea Britanie și Spania – un proiect desfășurat de studenți și profesori din Constanța

Un proiect educațional inedit a început la Constanța recent, de Ziua Dobrogei, și constă în lecții despre istoria românilor care sunt predate copiilor diasporei din Marea Britanie și Spania, transmite Info Sud-Est.

O dată la două săptămâni se reunesc online câte un student sau un profesor al Facultății de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius‟ din Constanța, alături de 15-20 de elevi, copii ai românilor stabiliți în Marea Britanie și Spania, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani.

Așezați în fața monitoarelor, voluntarii de la Constanţa oferă câte o lecție de istorie a românilor, pe înțelesul participanților, reuniți în cadrul unor școli românești de weekend, fiecare din ele purtând același nume: „Nicolae Iorga‟.

Şcolile româneşti „Nicolae Iorga” sunt inițiative private și independente ale unor membri ai comunităților de români de peste granițe, care funcționează sub formă de întâlniri de weekend și grupează, fiecare, în jur de 15-20 de elevi. Prima dintre ele a apărut în Liverpool și a fost inițiată de Florina Stoica, care este și motorul acestor școli.

În jurul Florinei Stoica s-a coagulat o adevărată rețea bazată pe civism. Inițiativele i-au atras și mobilizat rapid pe românii stabiliți în Marea Britanie și Spania, dornici a le oferi copiilor lor o modalitate concretă de a vorbi în limba română, de a se întâlni cu alții copii și de le practica în comun ceea ce îi unește – tradiții, sărbători, cultură – s-au adunat și alți români. Astfel, au fost fondate mai multe școli după modelul celei din Liverpool în orașe precum Wirral, Manchester, Birmingham, dar și în Castellón (Spania). Toate au dorit să preia aceeași titulatură tocmai din dorința de a avea o voce unitară și o mai mare vizibilitate în societate.

Citește articolul integral pe Info Sud-Est

Articolul Școala românească de weekend pentru copiii diasporei din Marea Britanie și Spania – un proiect desfășurat de studenți și profesori din Constanța apare prima dată în Edupedu.ro.

Close