S-au redeschis școlile în România, iar 80% dintre elevi sunt așteptați cu prezență fizică la cursuri. Planificarea examenelor

S-au redeschis școlile în România, iar 80% dintre elevi sunt așteptați cu prezență fizică la cursuri. Planificarea examenelor

Școlile s-au redeschis luni, 8 februarie, la începutul Semestrului al II-lea din anul școlar 2020-2021. Potrivit estimărilor ministrului Educației sunt peste 2,4 milioane de elevi care au reînceput să meargă la cursuri în școlile deschise după scenarii de funcționare, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate.

”Am făcut o simulare pe cifrele de astăzi (n.red. marți, 2 februarie), dacă s-ar păstra şi duminică, înainte de ziua de luni, 8 februarie, am avea un număr de 2.420.000 de elevi în şcoli, deci am avea 80% din elevi în şcoli, într-un număr de 6.713 şcoli din 7.203 unităţi de învăţământ”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24, săptămâna trecută.

Potrivit Ministerului Educației 2.918.275 de elevi sunt înscriși în anul școlar 2020-2021.

Unitățile de învățământ menționate de ministru sunt cele care au personaliltate juridică, în total acestea având peste 10 mii de structuri arondate. În România sunt în total 17.656 de unități de învățământ în care se fac activități didactice, grădinițe, școli, licee, postliceale.

Tot ministrul a spus că „în momentul în care un părinte vine și spune că elevul, „copilul meu nu merge la școală pentru că mi se pare că are simptome”, el nu va veni la școală. (…) Atâta timp cât părintele anunță dirigintele sau învățătorul, nu se pun absențe. Aceste lucru va diminua efectivele și va face exact ceea ce trebuie să facă – distanțare mai mare”.

Regulile de revenire la școală sunt asemănătoare cu cele stabilite pentru primul semestru, în septembrie 2020.

Concret, sunt organizate culoare speciale de intrare și culoare de ieșire separate. Este recomandată intrarea prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de elevi. În cazul în care această separare nu este posibilă, respectarea distanțării fizice a persoanelor care intră în instituția de învățământ este esențială, potrivit ordinului comun de miniștri.

La intrare elevii își dezinfectează mâinile și vor fi îndrumați direct în sălile de clasă.

Accesul persoanelor care nu au calitatea de elev sau angajat al unității de învățământ (părinți, alți însoțitori etc.) va fi interzis, în afara cazurilor excepționale, pentru care este necesară aprobarea conducerii unității de învățământ.

Pot intra doar părinții/însoțitorii copiilor cu cerințe educaționale speciale și dizabilități, care au acces în unitatea de învățământ, cu respectarea normelor de protecție sanitară necesare.

La intrarea în clase și pe coridoare trebuie să fie dispensere cu dezinfectant.

Ușile vor fi menținute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact;

În bănci elevii vor sta câte unul, dacă e bancă de o persoană și câte doi, dacă e bancă de doi, potrivit ordinului citat. Acel ordin prevede distanțare de 1 metru, dar și excepția conform căreia: „dacă configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc.) nu permite distanțarea fizică de minimum 1 metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi”.

Elevii nu se deplasează de la o clasă la alta. Sunt repartizați în clasa lor și rămân în acea clasă până la finalul semestrului.

Protocolul din regulament prevede aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 de minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute și la finalul zilei.

Când este următoarea vacanță
Conform calendarului oficial, Semestrul al II-lea are 17 săptămâni, astfel:

Cursuri:                           Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021

  • Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie

Cursuri:                           Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021

  • Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai

Cursuri:                           Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.

Elevii de clasa a XII-a vor avea în total, în ambele semestre, doar 32 de săptămâni de școală, pentru ei cursurile urmând a se încheia pe 4 iunie 2021. La clasa a VIII-a, numărul de zile de școală este 165 din cauza Evaluării Naționale: vor face 33 de săptămâni de școală, care se încheie pe 11 iunie 2021.

Aici sunt noile programe pentru Bacalaureat 2021 și Evaluarea Națională 2021, care au fost publicate în Monitorul Oficial pe 5 februarie. Pe baza lor se vor face subiectele de examen

Calendar Evaluarea Națională 2021
  • 07 – 11 iunie 2021            Înscrierea la evaluarea națională
  • 11 iunie 2021                    Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
  • 22 iunie 2021                   Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021                    Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021                  Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021                  Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021    Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021                      Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Vezi și: Noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 au fost publicate de Ministerul Educației

Calendar BAC 2021
31 mai-4 iunie 2021 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
4 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
14-16 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
16-17 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
18-23 iunie 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D
23-25 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
28 iunie 2021 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
1 iulie 2021 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00-18,00
6-9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale

Vezi și: Modele de subiecte pentru BAC 2021 au fost publicate de Ministerul Educației: descarcă modelele de cerințe pentru Matematică, Română, Istorie, Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Socio-umane

Foto/video: Edupedu.ro

Articolul S-au redeschis școlile în România, iar 80% dintre elevi sunt așteptați cu prezență fizică la cursuri. Planificarea examenelor apare prima dată în Edupedu.ro.

Close