Rezultatele la etapa specială a Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate astăzi

Rezultatele la etapa specială a Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate astăzi

Rezultatele de la Evaluarea NaționalăRezultatele de la Evaluarea Națională

Rezultatele la etapa specială a Evaluării Naţionale vor fi anunţate astăzi, potrivit Agerpres. Tot astăzi pot fi depuse şi eventualele contestaţii, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. 60 de candidați s-au înscris pentru a susține probele de examen.

Rezultatele finale după contestaţii se vor afişa pe 12 iulie.

Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen au putut susține aceste probe în etapa specială, potrivit Ordinului de ministru 3.744 din 28.04.2021.

Candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în perioada 22-25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe.

Foto: Freepik.com

Articolul Rezultatele la etapa specială a Evaluării Naționale 2021 vor fi publicate astăzi apare prima dată în Edupedu.ro.

Close