Rezultatele Bacalaureat 2021 vor fi publicate pe 5 iulie. La examenul Matematică/Istorie au fost 120 de mii de tineri, din care 45 eliminați

Rezultatele Bacalaureat 2021 vor fi publicate pe 5 iulie. La examenul Matematică/Istorie au fost 120 de mii de tineri, din care 45 eliminați

Rezultatele Bacalaureat 2021 vor fi publicate pe 5 iulie, anunță Ministerul Educației într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Statistica zilei a doua a examenului arată că la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, au fost prezenți 120 de mii de tineri, iar 45 au fost eliminați pentru fraudă.

La proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – E)c), a doua din această sesiune (iunie-iulie 2021) au susținut lucrări scrise la una dintre cele două discipline ale probei (Matematică și Istorie) 120.070 de candidați (96%) din totalul celor 125.349 de candidați care s-au înscris. Nu s-au prezentat 5.234 de candidați.

Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminați 45 de candidați. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a publicat subiectele și baremul de corectare, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Barem Istorie Bacalaureat 2021, publicat de Ministerul Educației

Bareme Matematică Bacalaureat 2021, publicate de Ministerul Educației

Următoarea probă (proba la alegere a profilului și a specializării) va avea loc miercuri, 30 iunie, în timp ce ultima probă din această sesiune (limba și literatura maternă) este programată joi, 1 iulie.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

”În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), rezultatele vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului”, potrivit ministerului.

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Rezultatele Bacalaureat 2021 vor fi publicate pe 5 iulie. La examenul Matematică/Istorie au fost 120 de mii de tineri, din care 45 eliminați apare prima dată în Edupedu.ro.

Close