Rezultate Evaluarea Națională 2022.  Sunt 37 de medii de 10 în București, față de 13 anul trecut. Lista școlilor și liceelor cu medii maxime în Capitală

Rezultate Evaluarea Națională 2022. Sunt 37 de medii de 10 în București, față de 13 anul trecut. Lista școlilor și liceelor cu medii maxime în Capitală

37 de medii de 10 la Evaluarea Națională 2022 au fost obținute în București, după cum arată rezultatele publicate de Ministerul Educației. Anul trecut, care a fost al doilea an școlar afectat de pandemie, au fost doar 13 medii de 10 obținute în Capitală, în timp ce în urmă cu doi ani (primul an de pandemie), au fost înregistrate 224 de medii de 10 în București și 839 în toată țara – un record pentru acest examen.

Anul acesta rezultatele Evaluării Naționale plasează Bucureștiul pe locul 1 la numărul de medii de 10. Aproape de trei ori mai multe decât anul trecut: 37 față de 13 în 2021. Atunci, București era pe locul doi la medii de 10, Clujul situându-se pe primul loc.

Din cele 37 de medii de 10 obținute de elevi la Evaluarea Națională din București, patru au fost ale elevilor de la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”. Pe locul al doilea se clasează Colegiul Național “Grigore Moisil” cu 3 medii de 10, iar pe locul doi, Scoala Gimnazială 150, Scoala Gimnazială 190, Scoala Gimnazială 197, Școala Gimnazială 79 și Colegiul Național “George Coșbuc” cu câte 2 medii de zece. 

Restul liceelor au câte un elev cu media zece.

Unitatea de învățământ Medii de 10
Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” 4
Colegiul Național „Grigore Moisil” 3
Colegiul Național „George Coșbuc” 2
Școala Gimnazială 190 2
Școala Gimnazială 150 2
Școala Gimnazială 197 2
Școala Gimnazială 79 2

Anul acesta, deși a crescut numărul elevilor cu medii de 10 față de 2021, compartiv cu anii anteriori numărul este mai mic. În 2019 erau 48 de medii de 10 obținute de elevii care au dat examenul în București, iar în 2018 – 53.

Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2022 au fost publicate astăzi, 23 iunie 2022.

Lista școlilor din București cu medii de 10 la Evaluarea Națională 2022 este aici:

Vezi aici rezultatele complete pentru București – Rezultate Evaluarea Națională 2022
Citește și:
Rezultate Evaluarea Națională 2022. Cum se poate depune contestație și model de cerere
Admiterea la liceu 2022. Cum se face repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a și cine are prioritate – media sau opțiunea?
Evaluarea Națională 2022. Subiectele date la Limba română au texte suport din „Toate pânzele sus” și „Frânturi din viața lui Delavrancea”. La subiectul 2 a fost text narativ despre cea mai frumoasă întâmplare din vacanță cu o descriere de 30 de cuvinte și un dialog de 4 replici
“Se pierde adâncimea literaturii, dar se câștigă sau ar trebui să se câștige capacitatea unei minți de a se descurca într-o lume de texte” – Radu Vancu, scriitor și conferențiar la Litere, despre subiectele la proba de Limba română – Evaluarea Națională 2022
Baremul de corectare pentru proba de Limba Română de la Evaluarea Națională 2022
Subiectele date la Matematică la Evaluarea Națională 2022
Profesoara Florentina Pavăl, despre subiectele de la Evaluarea Națională 2022, la Matematică: S-a pus accentul pe abilități de calcul, pe creativitate, imaginație, probleme cu soluții multiple
Baremul de corectare pentru proba de Matematică de la Evaluarea Națională 2022
Evaluare Națională 2022: Subiectele și baremele pentru proba de limba maternă

Articolul Rezultate Evaluarea Națională 2022. Sunt 37 de medii de 10 în București, față de 13 anul trecut. Lista școlilor și liceelor cu medii maxime în Capitală apare prima dată în Edupedu.ro.

Close