Republica Cehă redeschide parţial şcolile primare, în urma scăderii numărului de infectări

Republica Cehă redeschide parţial şcolile primare, în urma scăderii numărului de infectări

Republica Cehă, prima țară din UE care a decis toamna aceasta să închidă toate unitățile de învățământ, va redeschide şcolile primare pentru elevii din clasele I şi a II-a pe 18 noiembrie, potrivit Agerpres. Măsura e luată în contextul în care cele mai recente date medicale arată o scădere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus în această ţară, cel mai grav afectată din Europa de al doilea val al pandemiei de COVID-19, a anunţat miercuri ministrul ceh al Educaţiei, Robert Plaga, citat de Reuters şi AFP.

Până acum, Republica Cehă a fost urmată de puține țări europene – România, Polonia – pe calea închiderii totale a școlilor.

Potrivit Agerpres, anunţul reprezintă prima decizie de relaxare a restricţiilor impuse în Republica Cehă în lunile septembrie şi octombrie din cauza recrudescenţei pandemiei. Începând din 18 noiembrie, elevii din clasele I şi a II-a, cu vârste cuprinse între şase şi opt ani, vor putea să revină la cursurile organizate în şcolile primare. 

  • Republica Cehă, o ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, a dorit să evite supraaglomerarea spitalelor sale după ce numărul infectărilor zilnice cu SARS-CoV-2 a depăşit pragul de 15.000 în săptămânile recente, iar Cehia a ajuns pe primul loc în clasamentul ţărilor europene cu cele mai ridicate rate de infectare. Republica Cehă a raportat alte 9.016 de cazuri de coronavirus marţi, în scădere cu circa 3.000 în raport cu numărul comunicat în aceeaşi zi din săptămâna trecută. Numărul zilnic al deceselor de COVID-19 a crescut la aproximativ 200 în ultimele zile.

Toate şcolile au fost închise în Republica Cehă pe 14 octombrie şi au fost nevoite să adopte formatul cursurilor de la distanţă. 

“Republica Cehă a adoptat măsura fără precedent de a închide chiar şi primele clase din şcolile primare atunci când modelele epidemiologice au arătat că situaţia era critică (…) Costul generat de nevoia de a încetini pandemia a fost suportat cu greu de sistemul de educaţie, dar mă bucur că vom putea de acum, cel puţin prin intermediul acestui mic pas, să revenim la activităţile de predare bazate pe prezenţa elevilor în clase”, a declarat ministrul Plaga într-o conferinţă de presă .

Potrivit AFP, şcolile dedicate elevilor cu dizabilităţi vor fi de asemenea deschise. Şcolile generale, liceele şi universităţile vor rămâne deocamdată închise. Grădiniţele au rămas deschise în această perioadă. 

Photo 130614299 © Larysa UhrynDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Republica Cehă redeschide parţial şcolile primare, în urma scăderii numărului de infectări apare prima dată în Edupedu.

Close