Redeschiderea școlilor în Europa, la zi: În cele mai multe țări, copiii s-au întors la clase. România și șase alte țări – încă în vacanță. Două state țin școlile închise – UNESCO

Redeschiderea școlilor în Europa, la zi: În cele mai multe țări, copiii s-au întors la clase. România și șase alte țări – încă în vacanță. Două state țin școlile închise – UNESCO

Cele mai multe țări europene au deschis complet școlile până luni, 7 septembrie, potrivit datelor centralizate de UNESCO. Alte câteva, printre care și România, erau încă în vacanța de vară, iar patru – inclusiv Marea Britanie, unde școlile au început să se redeschidă pentru noul an de săptămâna trecută – figurau ca parțial deschise. Două țări figurau ca având școlile închise. Reluarea activităților la clasă a fost marcată, în unele situații, de apariția unor cazuri de infectare cu noul coronavirus, dar autoritățile au prezentat acele situații drept nesemnificative. Iar în Spania, care nu reluase școala marți, apar conflicte între părinți și autorități.

Potrivit datelor agregate de UNESCO, luni, 7 septembrie, la nivel global erau afectați 867 de milioane de elevi (49,6% din populația totală de elevi), iar în 49 de țări școlile erau în continuare închise complet. La sfârșitul lunii aprilie, numărul total al elevilor afectați la nivel global era de aproape 2 ori mai mare – peste 1,7 miliarde.

Harta UNESCO, ce nu ține cont de amânarea deschiderii în țări precum Grecia, indică o redeschidere completă a școlilor (cu măsuri igienice și de protecție specifice) în majoritatea covârșitoare a țărilor europene. Astfel, școlile figurau ca redeschise, luni, în toate țările nord- și central-europene și în cele mai multe țări din estul continentului.

Pe aceeași hartă, figurau ca fiind, încă, în vacanță țări unde deschiderea este iminentă, cu restricții mai mari sau mai mici, ca și în alte țări de pe continent: România, Bulgaria, Italia, Spania (sistem descentralizat, în care școlile din unele regiuni s-au redeschis, iar în altele urmează să se redeschidă pe parcursul lunii), Portugalia, Albania și Muntenegru.

  • Figurau cu școlile parțial deschise Ucraina, Serbia și Bosnia (plus Marea Britanie, unde școlile au început redeschiderea săptămâna trecută).
  • Figurau cu școli închise din cauza Covid-19 două țări – Macedonia de Nord și Turcia.
Cazurile Covid-19 asociate începutului de an în Marea Britanie și Franța. Tensiuni în Spania

Redeschiderea școlilor în Europa a început în prima jumătate a lunii trecute, cu landuri din Germania. Multe țări au reînceput la sfârșitul lui august și săptămâna trecută, în primele zile din septembrie. Nu au lipsit și incidente, reflectate în presa continentului, dar autoritățile au descris drept nesemnificativ numărul de cazuri Covid-19 semnalate în școli.

Potrivit The Guardian, în primele zile de la redeschidere zeci de școli din Anglia și Țara Galilor au anunțat cazuri de coronavirus. Câteva instituții s-au închi, iar altele au trimis profesori și elevi (care au contact limitat la “bulele” școlare – elevi din aceeași clasă sau același an) în autoizolare.

Printre cazurile semnalate de The Guardian:

  • Au fost identificate câteva cazuri la cinci școli din Liverbool, iar în total 200 de elevi și 21 de angajați ai acelor școli sunt în autoizolare.
  • În Suffolk s-a închis o școală unde cinci profesori au fost testați pozitiv
  • Un profesor la o școală din Midlands a fost testat pozitiv.
  • Un număr mic de elevi și personal școlar au fost testați pozitiv în Bradford, Leeds, Lancashire, Manchester, Nottingham și Leicester, iar unii elevi au fost trimiși în autoizolare.

În Franța, France 24 relata la sfârșitul săptămânii trecute că, la doar câteva zile de la redeschidere, au fost închise 12 de școli (plus încă zece în teritoriul Reunion din Oceanul Indian), din cauza apariției unor cazuri de Covid-19. Au fost închise, suplimentar, 130 de clase, iar autoritățile investighează aproximativ 250 de posibile incidente legate de coronavirus în fiecare zi. Dar, potrivit autorităților, numerele sunt nereprezentative: “12 școli dintr-un total de peste 60.000 este puțin.”

În sistemul școlar descentralizat din Spania, AFP relatează că, în această perioadă de redeschidere treptată a școlilor, mulți părinți refuză să-și trimită copiii la clasă, în pofida avertismentelor că vor primi sancțiuni dacă nu o fac. Potrivit sursei citate, în ultimele săptămâni a crescut numărul protestelor și petițiilor prin care sunt cerute măsuri mai bune, sanitare și de protecție, iar un sondaj din iulie arăta că majoritatea părinților spanioli și-ar dori diminuarea zilelor de prezență obligatorie la școală, iar 1 din 4 ar dori chiar o amânare de până la șase luni a revenirii la clasă. În fața criticilor, premierul Pedro Sanchez spune că “întoarcerea la școală e sigură. Nu există o situație fără riscuri în epidemie, dar este un risc pe care îl putem evita: acela al excluziunii sociale, dacă elevul nu merge la școală.”

Articolul Redeschiderea școlilor în Europa, la zi: În cele mai multe țări, copiii s-au întors la clase. România și șase alte țări – încă în vacanță. Două state țin școlile închise – UNESCO apare prima dată în Edupedu.

Close