Raluca Turcan, vicepremier: În Educație este pentru prima dată când copiii vor începe anul școlar cu manualele pe bănci și când un program de pregătire a profesorilor nu este doar pe hârtie, ci este pus în practică

Raluca Turcan, vicepremier: În Educație este pentru prima dată când copiii vor începe anul școlar cu manualele pe bănci și când un program de pregătire a profesorilor nu este doar pe hârtie, ci este pus în practică

Promisiuni pentru elevii care în septembrie vor intra în clasa a VIII-a din partea vicepremierului Raluca Turcan, la Consiliul Național al PNL. Prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal, Turcan a declarat că anul acesta va fi pentru prima dată când elevii vor avea manuale noi pe banci la începutul anului școlar. În discursul său, vicepremierul liberal a mai spus că este tot pentru prima dată când „un program de formare profesională a profesorilor nu mai este doar pe hârtie, ci este pus în practică”, fără să spună despre ce program este vorba.

Turcan a mai spus că „avem nevoie de o finanțare multianuală în Educație” și a transformat programul „Masa caldă” în „programul de alimentație diversificată”, spunând că în acest an numărul beneficiarilor „se dublează aproape”, deși numărul școlilor crește de la 50, la 150 de unități.

Redăm declarația despre Educație a Ralucăi Turcan de la Consiliul Național al PNL:

”Avem nevoie, de asemenea, de o finanțare multianuală în Educație. Și realizată prin mai multe ministere. Nu o să mai lăsăm povara doar pe Ministerul Educației, ci vom concentra investiția în Educație și pe Ministerul Dezvoltării Regionale, și pe Ministerul Fondurilor Europene, astfel încât un leu care se duce în Educație să se regăsească într-o Românie educată.

Și țineți minte, în Educație este pentru prima dată când copiii vor începe anul școlar cu manualele pe bănci.

Este pentru prima dată când un program de pregătire a profesorilor nu este doar pe hârtie, ci este pus în practică.

Este pentru prima dată când alimentația diversificată se triplează ca număr de școli și se dublează aproape ca număr de beneficiari și mă refer la copii. În momentul de față 150 de școli din România vor intra pe programul de alimentație diversificată pe care sperăm să îl generalizăm începând cu anul viitor.”

Context: Finanțarea Educației prin ministerul Educației este anul acesta cea mai mică, raportată la PIB, din ultimii 12 ani, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. Doar 2,7% din PIB.

România educată low cost: Educația și Cercetarea primesc în Guvernul lui Iohannis 2,7% din PIB în proiectul Bugetului 2020, cea mai mică alocare din istoria recentă

Programul Masa caldă pentru anul 2020 a fost lansat recent în dezbatere publică, dar încă nu a fost adoptat de Guvern, deși este prevăzută o Ordonanță de Urgență pentru acest lucru, iar ministrul Educației a declarat recent că ar putea fi adoptată la ședința din săptămâna trecută. Reamintim că semestrul al II-lea a început, iar școlile – chiar și cele 50 care erau deja in program – nu pot oferi masa elevilor pentru că nu au banii prevăzuți în buget și nu pot angaja cheltuielile, plus că nu exstă normele pentru noile proceduri.

Masa caldă în 150 de școli, “probabil” aprobată azi prin Ordonanță de Urgență – ministru

Într-un interviu petnru Edupedu.ro, directorul Colegiului Pedagogic din Cluj-Napoca, profesorul Mircea Bertea a declarat căcine a gândit programul Masa caldă în școli nu s-a gândit şi la cum îl vor aplica școlile. Au lăsat pe seama autorităților locale și a școlilor să se descurce. (…) Habar n-au avut inițiatorii și habar nu au nici acum, la a treia ediție (desi au triplat numărul de școli!) cine suntem, ce facem si ce probleme avem noi ca școală în proiect”. Colegiul Național Pedagogic din Cluj este în Programul-pilot de la înființarea sa, din 2016.

Legat de afirmația vicepremierului legată de programul de formare profesională a profesorilor, deocamdată ministerul Educației nu a lansat niciun program acest fel, cu excepția celui pentru evaluatorii de manuale școlare. Programul a început, iar formările sunt asigurate de Centrul de Evaluare și Examinare și costă 350 de lei de persoană.

Cum îi vulnerabilizează și expune ministerul Educației pe profesorii evaluatori de manuale: îi cheamă pe toți la cursuri de formare care îi costă 350 de lei, la ore fixe, în 8 orașe

Licitația pentru manualele școlare a fost lansată încă din luna decembrie 2019, fiind cea mai rapidă lansare a unei astfel de proceduri din ultimii ani. Termenul limită pentru depunerea ofertelor de manuale din partea editurilor fusese inițial pe 3 februarie, după care a fost prelungit până pe 14 februarie.

De asemenea, a fost anunțată și licitația pentru manualele școlare de la o serie de discipline (clasele I-VII), care nu au avut oferte eligibile în cadrul procedurii derulate anul trecut.

În total, este vizată achiziția de manuale pentru 66 de titluri/discipline, inclusiv pentru elevii minorităților naționale (58 de titluri pentru clasa a VIII-a și 8 titluri pentru clasele I-VII).  Numărul total de exemplare pentru aceste discipline este de 3.739.522 (3.697.917 exemplare – clasa a VIII-a, respectiv 41.605 exemplare – clasele I-VII).

FOTO Facebook.com/RalucaTurcan

Articolul Raluca Turcan, vicepremier: În Educație este pentru prima dată când copiii vor începe anul școlar cu manualele pe bănci și când un program de pregătire a profesorilor nu este doar pe hârtie, ci este pus în practică apare prima dată în Edupedu.

Close