Raluca Turcan: Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar

Raluca Turcan: Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar

„Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan la Dezbaterea online „Cursa celor 30 de ani de educaţie în România. Unde suntem şi unde vrem să ajungem?”, organizată de World Vision România.

„La grădiniţă şi în învăţământul primar este foarte dificil să ceri şi să urmăreşti predarea online. Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar. Dar dacă vom ajunge să mergem pe predarea online atunci evident vor exista şi măsuri de sprijin pentru părinţi”, a răspuns Raluca Turcan, întrebată dacă vor exista măsuri suplimentare pentru susținerea familiilor în cazul în care elevii vor fi nevoiți să învețe două săptămâni la școală, două acasă sau chiar 100% online, în cazul în care epidemia nu va permite redeschiderea școlilor.

„Deci nu am luat decizia dacă elevii vor merge la școală 15 zile și vor sta acasă 15 zile. E un proces în care vedem cât de pregătiți suntem și pentru măsuri mai dificile de distanțare fizică și în același timp urmărim și cum evoluează pandemia”.

Elevii din clasele mici, de la grădiniță și clasele primare, ar putea să vină la școală în mod tradițional, așa cum s-a întâmplat în mai multe state occidentale precum Germania sau Franța.

Elevii de şcoală primară din Franţa, de exemplu, au fost primii care revenit în sălile de curs, au stat la o distanţă de cel puţin un metru unul de celălalt şi au ascultat lecţiile predate de profesori purtând măşti, după cum puteți vedea în video de mai jos.

Declarația vicepremierului Turcan vine în contextul în care ministrul Educației, Monica Anisie a anunțat în cadrul aceleiași dezbateri că decizia de a deschide școlile pe 14 septembrie ar putea fi luată de școli sau de autoritățile locale.

Aici puteți vedea cele mai importante declarații făcute la Dezbaterea online „Cursa celor 30 de ani de educaţie în România. Unde suntem şi unde vrem să ajungem?”, organizată de World Vision România.

Foto: Raluca Turcan/Captură World Vision

Articolul Raluca Turcan: Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar apare prima dată în Edupedu.

Close