Protest al liceenilor din Roma pentru condiții mai bune de învățare, în prima zi de școală hibrid

Protest al liceenilor din Roma pentru condiții mai bune de învățare, în prima zi de școală hibrid

Sute de elevi au protestat, luni, la Roma pentru a cere acces mai bun la educație, în prima zi de redeschidere a liceelor, în sistem hibrid, după 10 luni de învățare la distanță, relatează Associated Press.

Potrivit sursei citate, elevii au protestat pentru a cere mai multe săli de clasă, condiții îmbunătățite de transport și alte măsuri care să înlesnească învățarea. Protestul are lor în condițiile în care, liceele din Roma și din alte părți ale Italiei se redeschid, după multă vreme, în sistem hibrid, pentru a permite mai mult spațiu între elevi, în sălile de clasă. 

Agenția de presă o citează pe o elevă de liceu care spune că școala la distanță nu funcționează, multe familii neputând asigura aparatura digitală necesară pentru accesarea orelor. 

Iar organizația Salvați Copiii Italia estimează că 34.000 de elevi riscă să abandoneze școala, din cauza dificultăților întâmpinate în condițiile predării la distanță.

În Italia – unde, cu excepția unor regiuni, elevii de vârste mai mici s-au întors la începutul anului la școală, iar liceeni încep să învețe parțial la clasă de săptămâna aceasta – s-au înregistrat duminică 12.545 de noi infecții, numărul total de cazuri confirmate apropiindu-se de 2.4 milioane.

Photo 195102392 © Michele D’OttavioDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Protest al liceenilor din Roma pentru condiții mai bune de învățare, în prima zi de școală hibrid apare prima dată în Edupedu.ro.

Close