Profesorii nu se confruntă cu mai multe riscuri de infectare decât alți angajați din sectoarele esențiale – statistică britanică

Profesorii nu se confruntă cu mai multe riscuri de infectare decât alți angajați din sectoarele esențiale – statistică britanică

Cadrele didactice nu se confruntă cu un risc mai ridicat de a se îmbolnăvi de Covid-19 față de alte categorii de angajați care nu pot lucra de acasă, potrivit unor date publicate de Biroul pentru Statistici Naționale (ONS) din Marea Britanie, citate de The Guardian. Forul arată că nu a descoperit diferențe în rata cazurilor pozitive înregistrate printre profesori și printre alte categorii de angajați, pe baza datelor culese în acest sens între 2 septembrie și 16 octombrie.

Analiza a luat în calcul ratele de infectare în rândul profesorilor și al altor angajați din sectoare-cheie, cum ar fi cadrele medicale sau alți profesioniști care trebuie să lucreze în afara domiciliului cel puțin o zi pe săptămână.

Sursa citată arată că aceste date tind să sprijine argumentația guvernului pentru a ține deschise școlile din Anglia, în condițiile în care, de câteva zile, a fost impusă o serie de restricții considerabile, în efortul de a combate pandemia Covid-19. 

Dar The Guardian citează și un sindicat al profesorilor, care cere de mai multă vreme închiderea școlilor și care contracarează datele de acum ale ONS cu altele, referitoare la evoluția cazurilor de infectare cu noul coronavirus înregistrate în rândul elevilor din învățământul secundar, în timpul scurtei vacanțe de la sfârșitul lunii octombrie. Aceste cifre ar indica faptul că școlile ar avea un rol în transmisia virusului, susține Sindicatul Național din Educație (NEU).

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Profesorii nu se confruntă cu mai multe riscuri de infectare decât alți angajați din sectoarele esențiale – statistică britanică apare prima dată în Edupedu.

Close