Primul lider de sindicat care susține deschis organizarea Bacalaureatului, Anton Hadăr: Fără Bac universitățile vor fi pline de persoane care nu au reușit să ia anterior acest examen

Primul lider de sindicat care susține deschis organizarea Bacalaureatului, Anton Hadăr: Fără Bac universitățile vor fi pline de persoane care nu au reușit să ia anterior acest examen

Primul lider de sindicat care susține deschis organizarea Bacalaureatului 2020 este Anton Hadăr de la Federația Națională Sindicală Alma Mater. Acesta a declarat la dcnews.ro că „fără un asemenea examen universitățile vor fi pline de persoane care nu au reușit să ia anterior acest examen, iar acum li se permite accesul în acest mediu. În plus, diferențele dintre note sunt imense, sunt foarte subiective”.

Anton Hadăr a explicat importanța pe care o are bacalaureatul pentru sistemul de învățământ universitar, prin trierea persoanelor care pot cu adevărat față face studiilor superioare.

„Examenul de bacalaureat este foarte important, mai ales pentru mediul universitar. Fără un examen de bacalaureat, imaginați-vă că universitățile vor fi pline de persoane care nu au reușit să ia anterior acest examen, iar acum li se permite accesul în acest mediu. În plus, diferențele dintre note sunt imense, sunt foarte subiective. Notele de la un liceu de oraș mare nu pot fi comparate cu rigorile de la un liceu de oraș mai mic sau chiar de sat”, a explicat profesorul.

Cât despre un eventual examen online: „Este foarte greu să dai examenul de bacalaureat online. Este foarte greu, ar trebui să ai o platformă care să susțină nu numai numărul de elevi, ci și desfășurarea acestui examen. Nouă ne este greu în universități, oricum avem și noi teama că unii dintre candidați ar vrea să utilizeze procedee necurate.

Să știți, învățământul la distanță implică să ai examen față în față cu profesorul. Faptul că se face predarea la distanță este una, dar examenul trebuie față în față. Acestea sunt regulile mondiale, trebuie să te vadă profesorul, măcar față în față la calculator, să știe că ești tu cel care susține proba.

E complicat un examen de bacalaureat în mediul acesta online fiindcă, cu siguranță, neavând experiența în acest sens, nu ar putea fi un examen drept”, a conchis liderul Alma Mater.

Bacalaureat în propria școală, lucrările corectate în acelaș oraș

„Elevii vor susține bacalaureatul în propriul liceu, nu o să mai meargă în alte unități pentru a susține examenul, iar lucrările vor fi corectate în același oraș, în aceeași zonă, nu în alte județe, cum s-a făcut până acum. Ar fi imposibilă această ipoteză. Am aflat și că probele de competențe lingvistice, digitale, se vor da după examenul de bacalaureat”, a adăugat prof. Anton Hadăr.

Declarațiile lui Anton Hadăr vin în contextul în care liderul FSLI, Simion Hăncescu, președintele federației care reprezintă cadrele didactice din învățământul preuniversitar, a cerut anularea examenului de Bacalaureat. Iată declarațiile lui Simion Hăncescu:

  • „Oricum, examenul de bacalaureat nu are mare relevanță, iar acolo miza nu este foarte mare, facultățile pot stabili cum doresc cum vor intra elevi în învățământul superior. Dar trebuie să ne gândim în primul rând la ce se poate întâmpla.
  • Și vă spun foarte deschis: politicienii care vor menține această decizie de a duce la școală pe copii în perioada 2-12 iunie și care vor fi introduși la examen, își vor asuma un mare risc”

FOTO: almamater.ro

Articolul Primul lider de sindicat care susține deschis organizarea Bacalaureatului, Anton Hadăr: Fără Bac universitățile vor fi pline de persoane care nu au reușit să ia anterior acest examen apare prima dată în Edupedu.

Close