Primăria Braşov vrea să redeschidă creşele din 9 decembrie. Viceprimar: De luni vom testa în masă toţi angajaţii creşelor

Primăria Braşov vrea să redeschidă creşele din 9 decembrie. Viceprimar: De luni vom testa în masă toţi angajaţii creşelor

În municipiul Braşov s-ar putea redeschide, de săptămâna viitoare, creşele, o decizie în acest sens urmând să fie luată de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU), a anunţat viceprimarul Flavia Boghiu, citat de Agerpres, potrivit G4Media.ro.

În prezent, propunerea de redeschidere a acestora începând cu data de 9 decembrie este în dezbaterea CLSU, după ce a obţinut acordul Grupului de suport tehnic pentru asistenţă medicală de urgenţă în caz de epidemii.

„În urma unei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii Serviciului de Administrare Creşe, cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi cu Direcţia de Asistenţă Socială şi având în vedere trendul descrescător al ratei de incidenţă, precum şi faptul că am reuşit să gestionăm testarea în masă a angajaţilor cu testarea rapidă antigen, am luat decizia de a propune Comitetului Local de Situaţii de Urgenţă redeschiderea creşelor.

Acest lucru se va întâmpla de miercuri, când părinţii vor putea aduce copiii la creşe, pentru că, de luni, vom testa în masă toţi angajaţii creşelor şi vom face dezinfecţia spaţiilor”, a declarat, conform unei informări transmisă de Biroul de presă al Primăriei, viceprimarul Flavia Boghiu.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Reamintim că primarul Brașovului Allen Coliban şi viceprimarul Flavia Boghiu au declarat, joi, că iau în calcul o redeschidere a creşelor şi a unora dintre clasele de şcoală, cele mai sensibile din procesul educaţional, însă o decizie finală va fi luată cel mai probabil în luna ianuarie, ținând cont și de “o linie dată de noul guvern”, potrivit Brasovmetropolitan.ro.

Foto: Pixabay.com

Articolul Primăria Braşov vrea să redeschidă creşele din 9 decembrie. Viceprimar: De luni vom testa în masă toţi angajaţii creşelor apare prima dată în Edupedu.ro.

Close