Prima săptămână să fie școală online / Scenariile să se aplice din a doua săptămână, solicită Consiliul Național al Elevilor ca măsură pentru redeschiderea fizică a școlilor

Prima săptămână să fie școală online / Scenariile să se aplice din a doua săptămână, solicită Consiliul Național al Elevilor ca măsură pentru redeschiderea fizică a școlilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită ca prima săptămână de școală din al doilea semestru să se desfășoare în format exclusiv online, pentru a le oferi unităților de învățământ timpul necesar pregătirilor, urmând ca din a doua săptămână să se aplice scenariile prezentare de către Klaus Iohannis. „Mai mult, solicităm ministrului Educației și ministrului Sănătății publicarea, de urgentă, a ordinului comun privind redeschiderea școlilor”, se arată într-un comunicat de presă al reprezentanților elevilor.

Consiliul Național al Elevilor salută măsura descentralizării deciziei privind redeschiderea școlilor, însă trage un semnal de alarmă cu privire la normele în baza cărora se vor lua aceste decizii. Elevii atrag atenția că nici până la acest moment nu a fost publicat ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății privind măsurile de siguranță din școli. „Acest aspect se traduce în faptul că școlile vor avea, în cel mai bun caz, doar 3 zile la dispoziție pentru a se pregăti de începerea cursurilor în format fizic, după 3 luni de școală online”, spune CNE.

Elevii consideră că „3 zile reprezintă o perioadă nepermis de scurtă, care nu le oferă școlilor timpul necesar pentru a derula toate pregătirile, atât din punct de vedere birocratic (ajustarea orarului, în funcție de elevii și cadrele didactice care vor participa la cursuri de acasă, aprobarea hotărârilor CJSU/CMBSU de funcționare a școlilor, după caz etc.), cât și din punct de vedere sanitar (igienizarea școlilor și dotarea acestora cu materiale sanitare.”

„Am purtat mai multe discuții cu directori din întreaga țară, care ne-au transmis că nu vor să acționeze până când nu primesc indicații clare din partea autorităților. A deschide școlile fără toate pregătirile necesare înseamnă să pui în pericol milioane de elevi. Facem apel la autorități să ia decizia rațională și responsabilă, de a organiza prima săptămâna de școală din al doilea semestru în regim online, pentru a le permite școlilor să se pregătească pentru cea de-a doua săptămână”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Președintele Klaus Iohannis a ajunțat în cadrul unei conferințe de presă că școlile se redeschid din 8 februarie în funcție de scenariile în care se află localitățile.

„În localitățile în care sunt puține cazuri de COVID-19, în așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală, și grădiniță, și ciclu primar, gimnaziu și liceu. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a fizic la școală, fiindcă ei se pregătesc de examen, iar din liceu merg copiii, sau tinerii deja, din clasa a XII-a, care se pregătesc de Bacalaureat. În localitățile unde, din păcate, sunt destul de multe cazuri, care sunt în așa-numitul scenariu roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala on-line. Deci, în scenariul roșu, merg cei mici fizic, iar clasele de la a V-a până la a XII-a fac școala on-line. Iar în localitățile unde incidența este mai mare, localități care intră în carantină, în mod natural toată lumea stă acasă”, a declarat Klaus Iohannis.

Sursă foto: Facebook/Rareș Voicu

Articolul Prima săptămână să fie școală online / Scenariile să se aplice din a doua săptămână, solicită Consiliul Național al Elevilor ca măsură pentru redeschiderea fizică a școlilor apare prima dată în Edupedu.ro.

Close