Pregătire online pentru Bacalaureat 2021, la Universitatea de Vest din Timișoara

Pregătire online pentru Bacalaureat 2021, la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) organizează, în perioada 16 ianuarie – 12 iunie, pregătire online pentru elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2021, transmite Agerpres.

Orele se vor desfășura în fiecare sâmbătă, cu excepţia zilelor de concediu legal. Astfel, între orele 9.00 – 10.30 se vor desfăşura modulele la limba şi literatura română, între orele 10.45 – 12.15 se vor desfăşura, în paralel, modulele de la disciplinele istorie şi matematică, iar de la ora 12.30 se vor desfăşura modulele pentru disciplinele aferente celei de-a treia probe de la bacalaureat (biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, psihologie, sociologie), de asemenea, în paralel.

„Toate activităţile din modulele de pregătire pentru examenul de bacalaureat din acest an se vor desfăşura în mediul online, prin intermediul platformei Google Meet, iar pentru fiecare disciplină se va crea şi un curs pe platforma Google Classroom, care să faciliteze comunicarea dintre cadre didactice şi elevi. Vă aşteptăm la UVT, pentru cele mai bune rezultate la bacalaureatul din această vară”, a declarat Marilen Pirtea.

Parteneri UVT pentru aceste activităţi sunt Consiliul Naţional al Elevilor şi Consiliul Judeţean al Elevilor Timiş.

Sursă foto: Pixabay

Articolul Pregătire online pentru Bacalaureat 2021, la Universitatea de Vest din Timișoara apare prima dată în Edupedu.ro.

Close