Prefectul Capitalei anunță că un fost condamnat pentru proxenetism a fost numit în Comisia pentru combaterea violenței în școală într-un oraș din Hunedoara – DOCUMENT

Prefectul Capitalei anunță că un fost condamnat pentru proxenetism a fost numit în Comisia pentru combaterea violenței în școală într-un oraș din Hunedoara – DOCUMENT

Prefectul Bucureștiului, Traian Berbeceanu, anunță că un fost condamnat pentru proxenetism, Bogdan Petru Tiberiu, a fost numit din partea PSD în “Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar” a orașului Geoagiu din Hunedoara.

„În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu echipa BCCO Alba Iulia, structură de elită pe care o conduceam la acea dată, am organizat una dintre cele mai laborioase și spectaculoase acțiuni, codificată “El Paso”, desfășurată la nivel internațional, pentru destructurarea unei grupări infracționale care avea ca preocupări traficul de minori, traficul de persoane, proxenetismul și prostituția, scrie Berbeceanu, pe pagina sa de Facebook.

“Din gruparea infracțională, care număra peste 80 de persoane care acționau în România, Germania, Spania, Italia și Franța, făcea parte și Bogdan Petru Tiberiu, cercetat în stare de arest și condamnat la o pedeapsă de vreo 4 ani închisoare pentru proxenetism. Definitiv. La acea dată am identificat și vreo 40 de victime ale grupării, unele minore”, notează prefectul Capitalei.

Berbeceanu atrage atenția că, “după 10 ani, Bogdan Petru Tiberiu a ajuns consilier local al orașului Geoagiu, fiind ales pe listele PSD. Dar nu asta este surpriza! În ședința de ieri a consiliului local, în ziua în care întregul mapamond a celebrat “Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”, același PSD l-a propus și a votat pentru ca Bogdan Petru Tiberiu să facă parte din “Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar”. Dacă nu el, atunci cine? Dacă nu ieri, atunci când?”.

De altfel, în procesul verbal de la ședința Consiliului Local Geoagiu din data de 25.11.2020, scrie următoarele:

Președinte de ședință: Vă rog să faceți propuneri pentru reprezentanţii Consiliului Local Geoagiu în cadrul Comisiei de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar din cadrul Liceului Tehnologic Agricol Geoagiu.
Dl/Dna Groza Constantin propune pe Bogdan Petru Tiberiu.
Domnul Vlad Ovidiu propune pe domnul Carasca Alin.
Nu mai sunt alte propuneri.
Se supune la vot si este ales domnul Bogban Petru Tiberiu cu 9 voturi ‘’’pentru’’ si 4 voturi „împotrivă”.

Sursă foto: Traian Berbeceanu/Facebook

Articolul Prefectul Capitalei anunță că un fost condamnat pentru proxenetism a fost numit în Comisia pentru combaterea violenței în școală într-un oraș din Hunedoara – DOCUMENT apare prima dată în Edupedu.ro.

Close