Predarea față în față e suspendată de joi în patru localități din Ilfov, din cauza incidenței ridicate

Predarea față în față e suspendată de joi în patru localități din Ilfov, din cauza incidenței ridicate

Activitatea didactică în unitățile de învățământ s-a suspendat, începând de joi, în localitățile Berceni, Otopeni, Popești-Leordeni și Tunari, ca urmare a depășirii ratei de incidență de 6/1000, potrivit unei hotărâri luate miercuri de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov.

Pe perioada suspendării, procesul de învățământ se va desfășura online, potrivit deciziei menționate, în conformitate cu regulile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației din 4 februarie.

Edupedu.ro scria, pe 16 martie, că în Ilfov 113 școli se aflau, la acea dată, în scenariul roșu, în 39 de școli orele se desfășurau doar online. Localitățile afectate erau Bragadiru, Brănești, Chiajna, Clinceni, Cornetu, Dobroești.

Citește și: Lista școlilor aflate în localitățile carantinate din Ilfov, unde orele se fac exclusiv online

Photo 180014483 © Luiza NalimovaDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Predarea față în față e suspendată de joi în patru localități din Ilfov, din cauza incidenței ridicate apare prima dată în Edupedu.ro.

Close