Monica Anisie: Noutatea la BAC este că examenul va începe cu probele scrise, pe 22 iunie. Evaluarea Națională se va susține începând cu 15 iunie / Tezele nu se vor mai susține și se recuperează materia neparcursă

Monica Anisie: Noutatea la BAC este că examenul va începe cu probele scrise, pe 22 iunie. Evaluarea Națională se va susține începând cu 15 iunie / Tezele nu se vor mai susține și se recuperează materia neparcursă

Evaluarea Națională 2020 se va susține începând cu data de 15 iunie, iar la examenul de Bacalaureat “noutatea va fi că va începe cu probele scrise, în data de 22 iunie, și va continua cu probele pentru competențe”, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie. Referitor la elevii care nu sunt în ani terminali, “se recuperează materia neparcursă în această perioadă”, “mediile vor fi încheiate cu minimum 2 calificative sau note” și “nu se vor mai susține teze”.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei declarații de presă organizate la 2 ore după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că grădinițele, școlile și universitățile rămân închise până în septembrie, dar că examenele de Evaluare Națională și BAC 2020 se susțin conform calendarului inițial.

Monica Anisie, cele mai importante declarații:
  • Astăzi, la ora 14:,00 președintele României Klaus Iohannis a anunțat măsurile pentru sistemul românesc de învățământ
  • Prioritățile Ministerului Educației și Cercetării (MEC) sunt de a asigura cadrul necesar pentru încheierea situației școlare pentru toți elevii, dar și susținerea examenelor atât pentru elevi, cât și pentru profesori, în condiții de siguranță
  • Dragi elevi, profesori și părinți, în această declarație voi veni cu informații suplimentare față de precizările făcute de dl președinte Klaus Iohannis
  • Țin să menționez că am luat în calcul și măsurile pe care state precum Italia, Portugalia, Letonia, Malta sau Ungaria le-au adoptat în contextul pandemie Covid-19.
  • După cum ați aflat, cursurile realizate în unitățile de învățământ rămân suspendate, însă continuă învățarea asistată de tehnologie, ca și până acum, până în data de 12 iunie când de altfel se vor încheia cursurile anului școlar 2019-2020
  • Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin
  • Acestea vor transmite elevilor resurse de învățare și sarcini de lucru
  • Dragi elevi, vă asigur că vom încheia cu bine anul școlar.
  • Totodată, studenții își vor continua învățarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susține și online. Fiecare instituție de învățământ superior, în baza autonomiei universitare, va stabili modalitatea și data susținerii acestor examene. În ceea ce privește reluarea activităților în ceea ce privește unitățile de învățământ: elevii din clasele a VIII-a și a XII-a și final de ciclu la învățământ profesional de zi pot reveni în unitățile de învățământ pe final de iunie doar pentru două săptămâni. Se vor realiza în această perioadă numai activități de consiliere și pregătire pentru examenele naționale.
  • Pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezența la școală va fi opțională, iar decizia va aparține părinților.
  • În această situație însă pregătirea elevilor se va realiza în continuare în sistem online.
  • MEC va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină, astfel încat unele conținuturi prevăzute pentru această perioadă să fie abordate în anul școlar următor
  • Se recuperează materia neparcursă în aceasta perioadă
  • Referitor la incheierea situatiei scolare, mediile vor fi incheiate cu minimum 2 calificative sau note, așa cum am mai precizat. Insa nu se vor mai susține teze.
  • Pentru situatiile exceptionale, in cazul in care un elev nu are 2 calificative sau note, MEC va comunica modalitatile de incheiere a situatiei scolare.
  • Referitor la examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor susține în conformitate cu noua programă pe care deja Ministerul Educației a transmis-o și respectând calendarele comunicate deja.
  • Practic, Evaluarea Națională se va susține începând cu data de 15 iunie, iar examenul de Bacalaureat – noutatea va fi că va începe cu probele scrise în data de 22 iunie și va continua cu probele pentru competențe. Calendarul va fi comunicat ulterior.
  • Pentru cei care susțin examenele de certificare pentru învățământul profesional și postliceal, vor fi realizate aceste examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată.
  • În ceea ce privește examenele pe care le susțin cadrele didactice, ne referim aici la examenele de titularizare, definitivat sau gradele didactice, acestea se vor desfășura cu respectarea măsurilor de siguranță și ministerul va comunica în scurt timp modalitatea de susținere, dar și calendarul.
  • În sala de clasă vor fi maximum 10 elevi, respectând toate măsurile de distanțare socială
  • ISJ vor pune la dispoziție un TELVERDE pentru orice intrebare
  • Obiectivele Ministerului Educației pentru această perioadă sunt incheierea cu bine a situatiei scolare, iar examenele pentru elevi, studenti si profesori sa se desfasoare in siguranta si in conformitate cu legea


Declarația vine după ce președintele Klaus Iohannis a comunicat decizia finală, în ceea ce privește soarta școlii în contextul pandemiei: “grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”. Singurii care pot reveni la școală sunt elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, care vor susține examenele de Evaluare Națională și BAC 2020 conform calendarelor inițiale.

Citește declarațiile integrale ale președintelui, cu privire la anul școlar în curs:

 

Articolul Monica Anisie: Noutatea la BAC este că examenul va începe cu probele scrise, pe 22 iunie. Evaluarea Națională se va susține începând cu 15 iunie / Tezele nu se vor mai susține și se recuperează materia neparcursă apare prima dată în Edupedu.

Close