Monica Anisie anunță noi achiziții de laptopuri și echipamente pentru elevi: 74.000 de laptopuri pentru licee prin împrumut de la Banca Mondială și 200.000 de echipamente pentru gimnaziu din fonduri europene

Monica Anisie anunță noi achiziții de laptopuri și echipamente pentru elevi: 74.000 de laptopuri pentru licee prin împrumut de la Banca Mondială și 200.000 de echipamente pentru gimnaziu din fonduri europene

Monica Anisie anunță că pe lângă cele 250.000 de tablete pentru elevi aflate în curs de achiziționare, Ministerul Educației va mai cumpăra prin împrumut de la Banca Mondială 74.000 de laptopuri pentru 1.100 de licee cuprinse în proiectul ROSE și 200.000 de echipamente numai pentru învățământul gimnazial, printr-un proiect european care deja există și viza intervenție pentru acest ciclu școlar. Anunțul a fost făcut în cadrul unui interviu acordat TVR.

Ministrul Educației a declarat că le-a cerut tuturor inspectoratelor școlare și unităților de învățământ să realizeze o analiză a necesarului de spații și de resursă umană. “Întrucât decizia este descentralizată [decizia de a deschide școlile – N.Red.], fiecare unitate de învățământ face o analiză pe care o transmite și Ministerului Educației până pe 12 august. În felul acesta vom avea o radiografie a ceea ce se află în fiecare unitate de învățământ, respectând normele de sănătate publică”, a precizat Anisie.

Monica Anisie, cele mai importante declarații:
  • Mesajul cel mai important, astăzi, a fost transmis deja: școala începe pe data de 14 septembrie
  • În același timp, există 3 scenarii pentru începutul de an școlar. Aceste scenarii țin cont de situația epidemiologică
  • Un alt mesaj important este acela că decizia este la nivel de unitate de învățământ, inspectorat, DSP și comitetul județean pentru situații de urgență
  • Descentralizăm decizia la nivelul unității de învățământ
  • MEC a solicitat inspectoratelor școlare și unitatilor de invatamant sa realizeze o analiza foarte clara a necesarului de spatii si resursa umana: vorbim și de personalul nedidactic sau didactic auxiliar
  • Intrucat decizia este descentralizata, fiecare unitate de invatamant face o analiza pe care o transmite și Ministerului Educației pana pe 12 august
  • În felul acesta vom avea o radiografie a ceea ce se află în fiecare unitate de învățământ, respectând normele de sanatate publică
  • Este o decizie pe care DSP trebuie să și-o asume
  • Până la urmă ne intereseaza sa fim sanatosi si sa invatam in continuare in salile de curs si daca nu este posibil din punct de vedere epidemiologic sa învățăm online
  • Deocamdata, la acest moment, exista o lege care prevede purtarea mastii in spatiile inchise. MS va evalua în momentul in care se va pune problema redeschiderii unitatilor de invatamant care este cea mai buna solutie
  • Dar în mod clar la acest moment pot să spun că purtarea măștii este obligatorie. Legea o impune
  • Este importantă această descentralizare a deciziei: am discutat și cu directori de unități de învatamant, si cu parinti, si cu elevi care au prezentat punctele lor de vedere. Am intrebat tocmai pentru ca voiam sa stiu de acolo cum am putea sa facem ca sa fie cel mai bine pentru elevi si cadrele didactice
  • Recomandările MS sunt ca aceste activitati sportive, orele de educație fizică și sport, să se desfasoare cat mai mult in curtea scolii si sa gasim solutia in asa fel incat in sala de sport elevii sa nu fie supusi unui efort fizic foarte mare, dar sa respecte regulile de igienă
  • Există o dinamică: zilnic ne uităm la numărul de imbolnaviri. Ca atare, ce stim la acest moment e ca deschiudem anul școlar pe 14 septembrie, ne dorim cat mai multi copii in sala de curs
  • Există un program aprobat deja de catre Guvernul României prin care vom achizitiona 250.000 de tablete cu conexiune la internet
  • Acestea sunt destinate copiilor din medii dezavantajate, care nu au niciun echipament acasă
  • Data de 10 septembrie e data la care trebuie sa se faca livrarea în unitatile de invatamant, dar MEC deruleaza si alte programe prin care achizitionam diverse echipamente: un alt proiect este ROSE, prin care vom achiziționa 74.000 de laptopuri pentru 1.100 de licee. Este un proiect derulat cu Banca Mondiala
  • Impreuna cu Ministerul Fondurilor Europene cautam posibilitatea de achizitona inca 200.000 de echipamente numai pentru invatamantul gimnazial, pe un proiect care exista deja și care viza intervenție pe invatamant gimnazial
  • Aș avea un mesaj de mulțumire catre elevi, catre parinti, ca au asteptat decizia de astazi. Le-aș recomanda tuturor sa respecte normele de sanatate publică, distantarea fizica, sa poarte masca si sa isi igienizeze mainile, astfel incat sa putem reveni la școală sănătoși

 

Foto: INQUAM Photos – George Calin

Articolul Monica Anisie anunță noi achiziții de laptopuri și echipamente pentru elevi: 74.000 de laptopuri pentru licee prin împrumut de la Banca Mondială și 200.000 de echipamente pentru gimnaziu din fonduri europene apare prima dată în Edupedu.

Close