Ministrul propus al Educației: Recuperarea cursurilor – cu precădere pentru elevii care vor susține examene. Pentru educație remedială avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice și de resurse financiare

Ministrul propus al Educației: Recuperarea cursurilor – cu precădere pentru elevii care vor susține examene. Pentru educație remedială avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice și de resurse financiare

“Recuperarea cursurilor este cea de-a doua problemă esențială, după când începem școala. Cum vom putea să recuperăm ceea ce au pierdut elevii. Activitățile de recuperare vor trebui să fie coerent organizate și finalizate”, a anunțat ministrul propus la Educație, Sorin Cîmpeanu, în cadrul audierilor din Parlament.

La finalul audierilor, în cadrul cărora a primit aviz pozitiv, Cîmpeanu a declarat că învățământul este unul dintre domeniile care au pierdut cel mai mult în timpul pandemiei. “Compensarea se cheamă educație remedială. Avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didasctice, dar este nevoie și de resurse financiare”, a precizat ministrul propus să conducă portofoliul Educației.

“Este nevoie de un mod de organizare, de o planificare care să permită recuperarea cât mai multor lucruri pierdute. E vorba cu precădere de elevii care vor susține examene naționale și care întreabă când și cum vor fi organizate aceste examene”, a precizat Cîmpeanu.

În ceea ce privește deschiderea școlilor și a grădinițelor, oficialul a declarat că “interesul nostru general este să deschidem școlile cât mai devreme, fără să punem în pericol sănătatea elevilor, profesorilor și a studenților”.

Citește și:
VIDEO Sorin Cîmpeanu a primit aviz favorabil. Ministrul propus al Educației: Vom începe școala în format clasic cât de repede ne permite situația epidemiologică, începând cu educația timpurie și învățământul primar
DOCUMENT Programul de guvernare pe Educație: 6% din PIB până în 2024, BAC diferențiat, generalizarea programului „masă caldă la școală” și ”școală după școală”, reforma carierei didactice
OFICIAL Sorin Cîmpeanu este propunerea finală a PNL pentru funcția de ministru al Educației: inițiatorul ordonanței pentru amnistierea plagiatorilor și rectorul universității la care Baranga a devenit coordonator de doctorate fără diplomă de BAC
Scrisoare deschisă a unor mișcări și asociații, inclusiv Rezist și Corupția Ucide, împotriva posibilei nominalizări a lui Sorin Câmpeanu ca ministru al Educației: Măsurile lui “nu corespund standardelor” de reformă autentică

Articolul Ministrul propus al Educației: Recuperarea cursurilor – cu precădere pentru elevii care vor susține examene. Pentru educație remedială avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice și de resurse financiare apare prima dată în Edupedu.ro.

Close