Ministerul Sănătății: 19.213 copii și tineri de 0-19 ani, infectați cu coronavirus la nivel național de la începutul pandemiei.  Asta înseamnă 6,1% din numărul total de cazuri, la fel ca la începutul anului școlar

Ministerul Sănătății: 19.213 copii și tineri de 0-19 ani, infectați cu coronavirus la nivel național de la începutul pandemiei. Asta înseamnă 6,1% din numărul total de cazuri, la fel ca la începutul anului școlar

În total, 19.213 copii cu vârste cuprinse între 0-19 ani au fost infectați cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, în martie, și până acum, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Mai exact, este vorba de 6.081 de copii cu vârste cuprinse între 0-9 ani și 13.132 cu vârste de 10-19 ani. Aceste date arată că procentul cazurilor de tineri și copii în total cazuri, înainte de închiderea totală a școlilor, este de 6,1, la fel ca cel de la 14 septembrie, începutul anului școlar.

De asemenea, în acest moment, sunt internați 241 de copii în spitale, iar dintre aceștia, 8 sunt internați pe secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI).

Până acum s-au înregistrat trei decese la copii cu vârste cuprinse între 0-9 ani și două decese la copii de 10-19 ani.

În total, la nivel național, au fost raportate 7.304 cazuri astăzi și 314.295 de la începutul pandemiei și până acum. Astfel, numărul de copii care s-au infectat cu COVID-19 reprezintă astăzi 6,11% din numărul total de cazuri de infectare de la nivelul întregii populații.

La începul cursurilor din acest an școlar, numărul cazurilor din această grupă de vârstă reprezenta 6,18%. Scăderea între cele două momente este una de doar 0,07 puncte procentuale. Față de săptămânile precedente diferența este de 0,4 puncte procentuale, această scădere fiind una nesemnificativă, dar care are loc înaintea intrării în vigoare a măsurilor mai stricte impuse de luni, 9 noiembrie.

Reamintim că atât ministrul Educației, cât și Premierul și ministrul Sănătății au subliniat că rata de infectare nu este mare la școală, în rândul elevilor. Premierul a spus, însă că adolescenții sunt răspândaci, după ce școlile au fost închise 100%, iar cursurile se desfășoară online din data de 9 noiembrie.

Săptămâna trecută erau în scenariul roșu mai multe localități și implicit aproape 4 mii de școli, iar ministrul Educației a declarat că deja un milion de elevi își desfășurau cursurile online.

Organizația Mondială a Sănătății a și recomandat ca școlile să rămână deschise pentru a nu periclita o întreagă generație de copii. “Nu există motiv pentru care să putem spune că şcolile sunt vectori principali de transmitere (…). Trebuie să menţinem şcolile deschise până la capăt, pentru că nu ne permitem o generaţie pierdută din cauza Covid-19”, a declarat directorul biroului european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, într-un interviu pentru AFP. Despre această recomandare Raed Arafat a spus că este “doar o recomandare”.

Între timp, premierul Ludovic Orban se contrazice cu privire la motivele menținerii after school-urilor deschise și închiderii școlilor. „After school-urile sunt în afara procesului, nu fac parte din activitatea, să spun, educațională, din zona de reglementare a învățământului. În plus, în after school-uri, din datele pe care le avem, nu a existat un număr semnificativ de infectări, pe baza anchetelor epidemiologice”, a declarat Orban, la câteva minute după ce a anunțat că nici școlile nu prezintă probleme din punct de vedere al numărului de infectări.

Evoluția pandemiei în România în ultimele 24 de ore

În București au fost 845 de cazuri în ultimele 24 de ore și 44.795 din martie și până acum. Indicele de infectare în București este de 5,11, însă Capitala este depășită cu mult în ceea ce privește incidența infectărilor cu noul coronavirus la mia de locuitori. Astfel, peste București, se află următoarele orașe/județe:

  • Sibiu – 6,89
  • Cluj – 6,53
  • Sălaj – 6,47
  • Timiș – 6,38
  • Bihor – 5,64
  • Alba – 5,43

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Articolul Ministerul Sănătății: 19.213 copii și tineri de 0-19 ani, infectați cu coronavirus la nivel național de la începutul pandemiei. Asta înseamnă 6,1% din numărul total de cazuri, la fel ca la începutul anului școlar apare prima dată în Edupedu.

Close