Ministerul Educației anunță bursă lunară de 2.350 lei pentru cei 400 de studenți care se pregătesc prin masteratul didactic să devină profesori, plus laptopuri și laboratoare media

Ministerul Educației anunță bursă lunară de 2.350 lei pentru cei 400 de studenți care se pregătesc prin masteratul didactic să devină profesori, plus laptopuri și laboratoare media

Contractul de finanțare pentru proiectul „Start în carieră prin master didactic” a fost semnat oficial, a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Proiectul oferă celor 400 de masteranzi din cele opt universități care organizează, pentru prima dată, programe-pilot de studii universitare de master didactic, la forma de învățământ cu frecvență, o bursă lunară de studiu, în valoare de 2.350 lei, pe întreaga perioadă de desfășurare a programului, laptopuri și laboratoare media dotate cu tehnologie de ultimă generație (realitate virtuală, realitate augmentată).

În vederea desfășurării unor viitoare activități didactice de calitate, masteranzii își vor dezvolta, prin intermediul acestui proiect, abilități și competențe practice și vor participa, alături de cadrele didactice universitare, la schimburi de experiență cu universități de prestigiu din Europa. Mai mult decât atât, vor fi consolidate competențele a 80 de cadre didactice universitare în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile, anunță Ministerul Educației.

Proiectul „Start în carieră prin master didactic”, în valoare de 76.836.961,72 de lei, este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – Educație și competențe, Prioritatea de investiții–10.II., Obiective Specifice 6.7, 6.9, 6.10, Program-pilot pentru Sprijinirea Formării Inițiale a Cadrelor Didactice pentru Învățământul Preuniversitar.

Cele opt universități care organizează programe de master didactic, pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, în anul universitar 2020-2021 sunt:
  • Universitatea Politehnica din București;
  • Universitatea din București;
  • Academia de Studii Economice din București;
  • Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;
  • Universitatea „Ovidius” din Constanța;
  • Universitatea din Craiova;
  • Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
  • Universitatea de Vest din Timișoara.

Instituția precizează că proiectul are ca obiective îmbunătățirea calității și a eficienței învățământului terțiar, diversificarea ofertelor educaționale și îmbunătățirea nivelului de competențe ale personalului didactic din învățământul terțiar universitar, încadrându-se atât în obiectivele strategice ale Ministerului Educației și Cercetării, venind în întâmpinarea necesității aplicării legislației naționale, cât și în recomandările documentelor de analiză europene.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Articolul Ministerul Educației anunță bursă lunară de 2.350 lei pentru cei 400 de studenți care se pregătesc prin masteratul didactic să devină profesori, plus laptopuri și laboratoare media apare prima dată în Edupedu.ro.

Close