Ministerul Cercetării susține că vrea să lucreze cu universitățile pentru “etape de reformă și proiecte care să crească gradul de predictibilitate al finanțării”, în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență

Ministerul Cercetării susține că vrea să lucreze cu universitățile pentru “etape de reformă și proiecte care să crească gradul de predictibilitate al finanțării”, în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență

Noul Minister al Cercetării și digitalizării dorește să lucreze cu mediul universitar pentru reformă și proiecte în domeniul cercetării. Așa explică noul ministrul de resort, Ciprian Teleman, declarațiile făcute sâmbătă, când a arătat că ministerul pe care îl conduce și-a exprimat interesul să “participe” inclusiv la capitolul Educație în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Sâmbătă seara, într-o prezentare a activității sale din ultima săptămână, ministrul Teleman a arătat, între altele:

  • “Ne-am exprimat poziția în privința memorandumului redactat de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene pentru a participa la domeniile Mediu, Sănătate, Educație, Antreprenoriat, Cercetare-Inovare-Dezvoltare și Reziliență în noua variantă de Program Național de Redresare și Reziliență și rămâne acum să desemnăm coordonatorii la nivel politic și tehnic pentru a menține dialogul cu Ministerul Investițiilor.”

Întrebat duminică de EduPedu.ro care anume sunt obiectivele și rolul urmărit în discuțiile legate de domeniul educației, în privința noii variante a PNRR, el a precizat că este vorba despre mediul universitar și, mai precis, cercetarea universitară:

  • “Vrem să gândim împreună cu mediul universitar etape de reformă și proiecte care să crească gradul de predictibilitate al finanțării, performanța și cooperarea cu institutele de cercetare, dezvoltare și inovare”.

Guvernul discută, în prezent, refacerea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), documentul ce prevede cum va cheltui România 30,4 miliarde de euro pentru relansarea economiei, granturi și împrumuturi ce vor veni de la Uniunea Europeană pe parcursul următorilor ani. Noua formulă urmărește respectarea Recomandărilor Specifice de Țară stabilite de Bruxelles, termenul propus pentru finalizarea planului fiind sfârșitul lunii februarie.

În memorandumul pentru modificarea planului, după cum a fost publicat săptămâna trecută de News.ro, la domeniul de intervenție Educație apar ca instituții responsabile Ministerul Educației, Ministerul Muncii și cel al Cercetării, iar la domeniul Cercetare-inovare-digitalizare apar Ministerul Cercetării, cel al Educației, Ministerul de Finanțe/Anaf, Ministerul Justiției și cel al Sănătății.

În ultima sa formă, PNRR propune 1,05 miliarde de euro pentru Educație și 0,27 miliarde pentru cercetare și inovare.

Articolul Ministerul Cercetării susține că vrea să lucreze cu universitățile pentru “etape de reformă și proiecte care să crească gradul de predictibilitate al finanțării”, în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență apare prima dată în Edupedu.ro.

Close