Maximul curentului de meteori Perseide se va produce în noaptea de 12 spre 13 august, anunță Observatorul Astronomic: „Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Nu prea contează în ce direcție priviți, cât timp nu vă uitați în Pământ sau la telefon”

Maximul curentului de meteori Perseide se va produce în noaptea de 12 spre 13 august, anunță Observatorul Astronomic: „Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Nu prea contează în ce direcție priviți, cât timp nu vă uitați în Pământ sau la telefon”

Maximul curentului de meteori Perseide se va produce în noaptea de 12 spre 13 august, anunță Observatorul Astronomic București într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.

“În noaptea de 12 spre 13 august se produce maximul curentului de meteori Perseide, adică se vor vedea mai multe stele căzătoare decât de obicei. Pentru a le vedea trebuie să ieşiţi în afara oraşelor şi să priviţi cerul cu ochiul liber, după miezul nopţii, până dimineaţă. Priviţi minim 30-40 de minute fără întreruperi, după care faceţi o mică pauză şi reluaţi observaţiile. Nu prea contează în ce direcţie priviţi, cât timp nu vă uitaţi în Pământ sau la telefon. În mod normal, se pot vedea 50-60 de stele căzătoare pe oră, dar nu vă supăraţi dacă sunt mai puţine (sau mai multe)”, se arată în postare.

Potrivit site-ului Observatorului Astronomic, Perseidele sunt denumite după constelația din care par că vin şi reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an.

Perseidele sunt cunoscute pentru că este perioada concediilor şi a vacanţelor, perioada din an când oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea. Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pământului. Pentru o fracţiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numeşte meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la cometa 109P/Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu”, precizează sursa citată.

Pentru Perseide perioada de activitate este între 17 iulie şi 26 august. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelaţia Cassiopeia (între Cassiopeia şi Perseu) este o “perseidă”.

“Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte. Este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observă din oraşe vor vedea 10-20 de meteori pe oră”, adaugă reprezentanţii Observatorului Astronomic.

Pentru a vedea meteori nu este nevoie de un instrument astronomic.

“Vă trebuie ceva pe care să staţi întins, un sac de dormit sau un şezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă, pentru că nopţile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să priviţi cerul măcar o oră”, recomandă astronomii.

Foto: davidhoffmannphotography | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Maximul curentului de meteori Perseide se va produce în noaptea de 12 spre 13 august, anunță Observatorul Astronomic: „Pentru a vedea cât mai mulți meteori, este nevoie să priviți cerul măcar o oră. Nu prea contează în ce direcție priviți, cât timp nu vă uitați în Pământ sau la telefon” apare prima dată în Edupedu.ro.

Close