„Marile schimbări” anunțate azi de ministrul Cîmpeanu sunt doar un decret politic, lipsește claritatea detaliilor, nu au fost alocate resurse (mai ales timp) pentru instruirea și pregătirea profesorilor, spune senatorul Ștefan Pălărie / Ministrul Educației a anunțat modul de calcul al mediei anuale, după renunțarea la obligativitatea tezelor

„Marile schimbări” anunțate azi de ministrul Cîmpeanu sunt doar un decret politic, lipsește claritatea detaliilor, nu au fost alocate resurse (mai ales timp) pentru instruirea și pregătirea profesorilor, spune senatorul Ștefan Pălărie / Ministrul Educației a anunțat modul de calcul al mediei anuale, după renunțarea la obligativitatea tezelor

Noile schimbări anunțate de ministrul Educației privind încheierea mediei anuale în lipsa notelor la teze reprezintă un sistem complet nou care nu a fost testat nici măcar la nivelul unei școli, subliniază senatorul USR Ștefan Pălărie într-o postare pe Facebook.
  • Sorin Cîmpeanu a anunțat astăzi că elevii vor avea o singură medie anuală și nu două medii ca până acum, pentru că tezele nu mai sunt obligatorii, iar structura anului școlar a fost modificată în 5 module de învățare, în loc de 2 semestre și publicată în Monitorul Oficial.

Într-o postare pe Facebook, Pălărie atrage atenția că modificările apar prea rapid iar elevii, părinții și profesorii nu au timp să se acomodeze cu acestea.

“Copiii noștri vor învăța peste doar 3 luni de zile, la școală, în cu totul alt sistem. Vor fi cu totul altfel evaluați, vor fi altfel de note. Profesorii vor avea alte responsabilități. Viitorul va arăta complet diferit, doar că acest viitor este complet în ceață, lăsat așa de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu.

Ce știm despre acest sistem complet nou, cu 3 luni înainte de a fi aplicat? Mai nimic. A fost el evaluat sau testat măcar la nivelul unei singure școli? Deloc. A existat sau va exista vreun proiect pilot a ceea ce înseamnă pentru un întreg an școlar eliminarea tezelor? Nu. Știm ce rezultate va produce? Nici atât,” spune Ștefan Pălărie în postarea pe Facebook.

„Marile schimbări anunțate azi de ministrul Cîmpeanu sunt doar un decret politic. Lipsește claritatea detaliilor, nu au fost alocate resurse (mai ales timp) pentru instruirea și pregătirea profesorilor, nu există indicatori care să ne spună ce urmărim de fapt în noua paradigmă.Ministrul Cîmpeanu are această plăcere de a schimba. De a modifica. De a reforma. De a înnoi. Dar nu se atinge niciodată de fondul problemei. Acum, iată, are o nouă țintă: se luptă cu numărul de note pe care le primește un elev,” mai spune senatorul USR.

Ministrul Educației a spus că mâine urmează să fie emis un ordin de ministru în privința modificărilor Regulamentului-cadru de organizate și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Iată ce a declarat Ministrul Educației despre modificările Regulamentului de organizare și funcționare a școlilor:

„Mâine, aceste modificări se îmbrace forma unui ordin de ministru al Educației și să fie transmise spre publicare în Monitorul Oficial”.

„Se renunță la mediile semestriale, se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului școlar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an școlar. Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N + 3, unde N este numărul de ore alocat săptămânal pentru o anumită disciplină. Altfel spus, pentru disciplina care are două ore pe săptămână într-un an școlar vor fi necesare cel puțin cinci note. Profesorul, repet, are totală autonomie în evaluarea ritmică pe parcursul întregului an școlar”.

https://web.facebook.com/StefanPalarieUSRPLUS/posts/517689143345872?_rdc=1&_rdr
Citeste si: Schimbări majore în Educație / Cîmpeanu: Se renunță la mediile semestriale și obligativitatea tezelor, numărul de note stabilit este N+3. Profesorii vor avea mult mai multă autonomie la evaluare pe parcursul anului

Articolul „Marile schimbări” anunțate azi de ministrul Cîmpeanu sunt doar un decret politic, lipsește claritatea detaliilor, nu au fost alocate resurse (mai ales timp) pentru instruirea și pregătirea profesorilor, spune senatorul Ștefan Pălărie / Ministrul Educației a anunțat modul de calcul al mediei anuale, după renunțarea la obligativitatea tezelor apare prima dată în Edupedu.ro.

Close