Ultima vacanță a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a s-a terminat. Cum revin elevii luni la școală, pe localități și scenarii – LISTĂ și HARTĂ

Ultima vacanță a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a s-a terminat. Cum revin elevii luni la școală, pe localități și scenarii – LISTĂ și HARTĂ

Luni, 10 mai, școala începe fizic pentru toți elevii din 2.242 de localități, cu 185 de localități mai multe ca pe data de 5 mai, când au revenit din vacanță elevii din clasele non-terminale și copiii din grădinițe, potrivit listei publicate de Ministerul Educației. Pe 10 mai este și prima zi de școală după a doua vacanță de Paște pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, moment în care revin la cursuri cu prezență fizică circa 370.000 de elevi.

Miercuri, 5 mai 2021, în prima zi de școală după vacanța de primăvară erau 2.057 de localități în scenariul verde.

În scenariul galben erau 1.129 de localități, iar vineri, 7 mai, erau 944 de localități în scenariul galben, adică unde rata de incidență era peste 1 la mie.

Tot vineri, în 843 de localități era înregistrată rata de incidență 0,00, adică nu era niciun caz, față de 777 câte erau miercuri.

În București, de exemplu, școlile vor funcționa în scenariul galben, ca până acum.

În scenariul verde vin toți copiii la grădiniță și toți elevii la școală, în cel galben vin doar cei din primar, și clasele terminale – a VIII-a, a XII-a/a XIII-a, plus copiii de grădiniță.

Elevii de clasa a VIII-a revin și ei la școală pe 10 mai și fac cursuri cu prezență fizică până pe 11 iunie.

Elevii de clasa a XII-a/a XIII-a revin la școală pe 10 mai și fac cursuri cu prezență fizică până pe 4 iunie.

Descarcă: Lista localităților după rata de infectare, pe județe

Puteți afla scenariul localității și din HARTA specialiștilor de la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca, alegând pe harta interactivă de mai jos opțiunea „Școală” din dreapta sus.

Bacalaureatul începe pe data de 28 iunie și are ultima probă pe 1 iulie, iar Evaluarea Națională începe pe 22 iunie și are ultima probă pe 25 iunie.

Ultima săptămână de școală pentru elevii din școli gimnaziale va putea fi organizată online, potrivit ministrului Educației, acolo unde se va suprapune cu Evaluarea Națională (în școlile gimnaziale și în cele în care se organizează acest examen).

Vacanța Mare începe pe 26 iunie și se încheie pe 12 septembrie, adică va avea 79 de zile.

În lunile mai – iunie au loc Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, plus pretestările PISA (4 mai – 11 iunie). Toate se vor susține cu prezență fizică.

Calendar Evaluarea Națională pentru clasa a II-a 2021 – calendar nou
  • 25 mai 2021 – Limba română & limba maternă (scris)
  • 26 mai 2021 – Limba română & limba maternă (citit)
  • 27 mai 2021 – Matematică 
  • 28 mai 2021 – Limba română pentru minoritățile naționale (scris & citit)

Modele de teste publicate pentru EN II de Ministerul Educației pentru anul 2021 (aceleași din 2019):

Calendar Evaluarea Națională pentru clasa a IV-a 2021
  • 18 mai 2021: Limba română
  • 19 mai 2021: Matematică
  • 20 mai 2021: Limba maternă

Modele de teste pentru EN IV publicate de Ministerul Educației pentru anul 2021 (aceleași din 2019):

Calendar Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a 2021
  • 12 mai 2021: Limbă şi comunicare
  • 13 mai 2021: Matematică şi Ştiinţe ale naturii

Modele de teste pentru EN VI publicate de Ministerul Educației pentru anul 2021 (aceleași din 2019):

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Ultima vacanță a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a s-a terminat. Cum revin elevii luni la școală, pe localități și scenarii – LISTĂ și HARTĂ apare prima dată în Edupedu.ro.

Close