Joi va fi vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, anunță ministrul Educației. Vaccinarea peste numărul estimat, un element foarte important în a permite elevilor din anii terminali să vină fizic la școală, indiferent de scenariu

Joi va fi vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, anunță ministrul Educației. Vaccinarea peste numărul estimat, un element foarte important în a permite elevilor din anii terminali să vină fizic la școală, indiferent de scenariu

Mâine, 4 martie, va fi vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o declarație la B1TV. Oficialul a spus că a discutat cu colonelul Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare și că dacă numărul doritorilor crește peste cel estimat, de 60 de mii, se vor identifica resurse suplimentare.

Cîmpeanu a mai spus că acest lucru este un element foarte important în a permite sau nu elevilor din anii terminali să vină fizic la școală, indiferent de scenariu, așa cum Ministerul Educației a solicitat Ministerului Sănătății.

„Astăzi am avut vaccinarea pacientului cu numărul 1 milion, iar mâine vă anunț în premieră că vom avea vaccinarea angajatului de învățământ cu numărul 100.000. Și asta pentru că miercurea trecută a început campania de vaccinare dedicată personalului din învățământ, iar astăzi, la ora la care vorbim, avem deja 38.000 de persoane vaccinate, de miercuri până miercuri, din cele 60.000 care și-au declarat disponibilitatea. Deci este mai mult decât în grafic campania de vaccinare pentru personalul din învățământ.

Apreciez foarte mult colaborarea cu colonelul Gheorghiță care a spus că, dacă în cazul în care doritorii care au disponibilitatea de vaccinare și sunt angajați în învățământ vor depăși numărul de 60.000, pe care le-am estimat, 45.000 cu vârsta sub 55 de ani și 15.000 cu vârsta peste 55 de ani, în calitate de coordonator al campaniei de vaccinare are disponibilitatea de a identifica rezerve pentru ca procesul de vaccinare să poate continua pentru personalul din învățământ.

Este un lucru absolut esențial pentru siguranță sanitară în școli. Este un element foarte important în decizia de a permite sau a nu permite prezența fizică, așa cum am propus, pentru elevii din anii terminali. Totalul este de 97.000 de angajați din educație, vaccinați până acum. La o medie de 5.000 pe zi, absolut sigur mâine vom atinge pragul de 100.000 de persoane vaccinate în învățământ”, a declarat Cîmpeanu.

Foto: gov.ro

Articolul Joi va fi vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, anunță ministrul Educației. Vaccinarea peste numărul estimat, un element foarte important în a permite elevilor din anii terminali să vină fizic la școală, indiferent de scenariu apare prima dată în Edupedu.ro.

Close