Italia susține vaccinarea cu prioritate a adolescenților, înaintea deschiderii noului an școlar

Italia susține vaccinarea cu prioritate a adolescenților, înaintea deschiderii noului an școlar

Guvernul Italiei a îndemnat autoritățile regionale să prioritizeze vaccinarea împotriva Covid-19 pentru categoria de vârstă 12-18 ani, înainte să înceapă noul an școlar, dar și un nou sezon de activități sportive, potrivit Reuters.

Într-o scrisoare adresată autorităților regionale, comisarul special al guvernului Francesco Paolo Figliuolo a cerut regiunilor să permită vaccinarea tinerilor fără rezervare prealabilă, arată sursa citată. Apelul ține cont de faptul că, în Italia, campania de vaccinare intră în responsabilitatea autorităților regionale.

Sursa citată amintește că aproximativ 40% din cei 4,6 milioane de italieni cu vârste sub 19 ani s-au vaccinat cu cel puțin o doză și 23% s-au vaccinat complet.

Premierul Mario Draghi a spus săptămâna trecută că școala va începe, în septembrie, cu prezență fizică la clasă, profesorii fiind obligați să dovedească faptul că sunt imuni la virus.

Foto: Geargodz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Articolul Italia susține vaccinarea cu prioritate a adolescenților, înaintea deschiderii noului an școlar apare prima dată în Edupedu.ro.

Close