Învățământ profesional: Universitatea București, un liceu tehnologic și alte două entități românești – printre parteneri în proiectele selectate de CE pentru finanțare Erasmus+

Învățământ profesional: Universitatea București, un liceu tehnologic și alte două entități românești – printre parteneri în proiectele selectate de CE pentru finanțare Erasmus+

Mai multe organizații și instituții românești, inclusiv un liceu tehnologic și Universitatea din București, se numără printre partenerii dintr-o serie de proiecte de colaborare transfrontalieră pentru care, joi, Comisia Europeană a propus finanțare Erasmus+. Cele cinci proiecte care vor primi finanțare de până la 4 milioane de euro fiecare au drept scop excelența în învățământul profesional și tehnic în UE, “pentru a răspunde nevoii unei economii durabile, incluzive și inovatoare”.

Proiectele urmează să contribuie la tranziția către o economie durabilă, în care protecția mediului joacă un rol central, arată Comisia într-un comunicat de presă. Ele au fot selectate din rândul a 55 de aplicații și, în total, reunesc 167 de organizații partenere din 17 state membre și alte 4 țări participante la programul Erasmus+.

Centrele pentru Excelență Vocațională au drept scop să asigure lucrători bine pregătiți și să funcționeze drept catalizator pentru un investiții de business și inovație la nivel local, arată comunicatul.

Proiectele câștigătoare care e includ entități românești printre parteneri:

  • European Platform for Urban Greening (condus de Stichting Wellant – Olanda) – din România participă Fundația Worldskills România, Liceul Tehnologic Cezar Nicolau și Terano Construct SRL
  • Governance for Inclusive Vocational Excellence (condus de Cometa Formazione Societa Cooperativa Sociale – Italia) – din România participă Universitatea din București

Vezi lista completă a proiectelor selectate de Comisia Europeană

Foto: Pexels.com

Articolul Învățământ profesional: Universitatea București, un liceu tehnologic și alte două entități românești – printre parteneri în proiectele selectate de CE pentru finanțare Erasmus+ apare prima dată în Edupedu.

Close