Implicațiile simbolice ale desființării Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei vor fi semnificative asupra statutului cercetătorilor din România, susţine Asociaţia de Cercetare în Educaţie

Implicațiile simbolice ale desființării Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei vor fi semnificative asupra statutului cercetătorilor din România, susţine Asociaţia de Cercetare în Educaţie

Desfiinţarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei prin comasare este o decizie care “plasează scopul unei restructurări administrative slab fundamentate deasupra misiunii asumate de această instituție de tradiție”, susţine într-un comunicat Asociația Română de Cercetare în Educație (ARCE), organizație națională afiliată European Educational Research Association (EERA).

Redăm comunicatul ARCE:

“Asociația Română de Cercetare în Educație (ARCE), organizație națională afiliată  European Educational Research Association (EERA), susține cercetarea educațională din România, deciziile bazate pe date, studii și pe evidențe solide, generate de echipe de profesioniști în domeniu, care își desfășoară activitatea independent și cu profesionalism.

ARCE, prin echipa sa de conducere (Consiliul director ARCE), își manifestă îngrijorarea cu privire la dispariția prin comasare a Institutului de Științele Educației – singurul institut public de cercetare în domeniul educației din România, cu o expertiză recunoscută la nivel național și internațional.

Având în vedere statutul actual al cercetării educaționale în România, caracterizat prin subreprezentare instituțională și subfinanțare cronică în comparație cu țările Uniunii Europene, respectiv cu cele membre EERA, considerăm că o astfel de decizie nu face decât să adâncească problema, plasând scopul unei restructurări administrative slab fundamentate deasupra misiunii asumate de această instituție de tradiție.

Un institut național de cercetare în educație este o instituție absolut necesară oricărei guvernanțe care lucrează profesionist și care dorește să-și întemeieze deciziile pe evidențe. Competențele cercetătorilor ISE sunt demonstrate, în egală măsură, de rezultatele de cercetare validate de comunitatea științelor educației, cât și de profilul lor academic.

Totodată, considerăm că cercetarea educațională nu poate fi redusă scopului de formulare de politici publice în domeniul educației; analizele și studiile realizate în cadrul ISE pot avea impact atât la nivelul practicilor profesionale, cât și asupra dezvoltării domeniului în ansamblu. În plus, orice domeniu fundamental de știință are nevoie și de cercetare fundamentală, o activitate care presupune expertiză, resurse și recunoaștere adecvate, împreună cu libertatea fundamentală a cercetătorilor de a contribui la stabilirea agendei de cercetare.

O astfel de decizie aduce un puternic deserviciu instituțional și de imagine domeniului științelor educației, iar implicațiile simbolice ale desființării ISE vor fi semnificative asupra statutului cercetătorilor din România și asupra educației în ansamblu.

Consiliul director ARCE”

Cine reprezintă ARCE

Președinte consiliului director este prof. univ. dr. Lucian Ciolan, de la Universitatea din București, iar consiliul director are 10 membri, potrivit site-ului arced.ro. Aceşia sunt: prof. univ. dr. Carmen Crețu de la Universitatea „A.I.Cuza” Iași, dr. Ciprian Fartușnic de la Institutul de Științe ale Educației, prof. univ. dr. Cătălin Glava, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Romiță Iucu, Universitatea din București, prof. univ. dr. Anca Nedelcu, Universitatea din București, prof. univ. dr. habil. Simona Sava, Universitatea de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Cătălina Ulrich-Hygum, Universitatea din București, prof. univ. dr. Ion Albulescu, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napocal, prof. univ. dr. Constantin Cucoș, Universitatea „A.I.Cuza” Iași şi prof. univ. dr. Mariana Crașovan de la  Universitatea de Vest din Timișoara.

Potrivit comunicatului, scopul principal al Asociației este acela de a sprijini și de a crește rolul și statutul cercetării educaționale în mediul academic românesc și de a contribui la fundamentarea pe evidenţe a politicilor şi practicilor educaţionale din România, de a promova cercetarea educațională și aplicarea sa în beneficiul comunității academice românești și al societății în general și de a promova studiul și cercetarea în domeniul științelor educației.

Articolul Implicațiile simbolice ale desființării Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei vor fi semnificative asupra statutului cercetătorilor din România, susţine Asociaţia de Cercetare în Educaţie apare prima dată în Edupedu.

Close