Grecia închide colegiile şi liceele ca parte a instituirii unui lockdown la nivel naţional. Grădiniţele şi şcolile primare rămân deschise

Grecia închide colegiile şi liceele ca parte a instituirii unui lockdown la nivel naţional. Grădiniţele şi şcolile primare rămân deschise

Grecia a decis, spre nemulţumirea profesorilor, să închidă liceele şi colegiile începând de luni, ca parte a instituirii unui lockdown la nivel naţional pentru cel puţin trei săptămâni în speranţa stopării pandemiei de COVID-19, relatează AFP preluată de Agerpres.

Doar grădiniţele şi şcolile primare vor rămâne deschise în Grecia. Dar pentru cât timp, se întreabă preşedintele asociaţiei profesorilor greci, Thanasis Kikinis. “Judecând după evoluţia virusului”, el s-a declarat “aproape sigur că şi şcolile primare se vor închide în curând”, ca şi la primul lockdown.

Până în prezent, “şcolile funcţionează fără să asigure condiţii sanitare adecvate în sălile de clasă supraaglomerate cu copii”, a declarat el pentru AFP.

“Am alertat Ministerul Educaţiei să se pregătească pentru această situaţie”, a declarat Tsouchlos. “Am cerut clase mai mici de 15 elevi, mai mulţi profesori şi personal pentru curăţenie în şcolile” gimnaziale, pentru a evita închiderea acestora, a spus el.

“”Închiderea şcolilor ne afectează”, deoarece “învăţământul la distanţă nu poate înlocui prezenţa fizică a elevilor în clasă”, a declarat preşedintele Uniunii Profesorilor de gimnaziu, Theodoros Tsouchlos, temându-se că închiderea liceelor şi a colegiilor în Grecia ar putea fi prelungită peste termenul de trei săptămâni.

Pentru acest al doilea lockdown strict decretat în mai multe ţări europene, majoritatea guvernelor au decis să menţină şcolile deschise, precum Franţa, Anglia, Germania şi Irlanda.

Însă, ca şi în primăvară, Grecia a decis să acţioneze preventiv şi să impună ‘cursuri online’ pentru toţi elevii de colegiu şi liceu. În România, au fost închise toate şcolile.

Potrivit preşedintelui Uniunii Profesorilor de gimnaziu, numeroşi liceeni au pierdut deja materie în timpul primului lockdown din primăvară. Cel de-al doilea ar putea crea şi mai multe inegalităţi deoarece numeroşi elevi nu au nici wifi, nici calculator pentru învăţământul la distanţă, a afirmat el.

Peste 700 de elevi au fost testaţi pozitiv la COVID-19 în Grecia săptămâna trecută.

Un profesor de la un liceu din Atena, care nu purta mască în clasă, a fost condamnat miercuri la 12 luni de închisoare cu suspendare

Articolul Grecia închide colegiile şi liceele ca parte a instituirii unui lockdown la nivel naţional. Grădiniţele şi şcolile primare rămân deschise apare prima dată în Edupedu.

Close