Funeriu, critici dure la adresa președintelui Iohannis și a proiectului România educată: 7 ani de mandat, 200.000 de copii per generație, 1,4 milioane de copii care au trecut prin școală în acești 7 ani. Să judece ei și părinții lor

Funeriu, critici dure la adresa președintelui Iohannis și a proiectului România educată: 7 ani de mandat, 200.000 de copii per generație, 1,4 milioane de copii care au trecut prin școală în acești 7 ani. Să judece ei și părinții lor

Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.comExamen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Critici dure lansate de fostul ministru al Educației Daniel Funeriu la adresa președintelui Klaus Iohannis. Funeriu l-a acuzat pe liderul de la Cotroceni de lipsa îndeplinirii rolului de mediere în societate în conflictele generate de afacerea plagiatelor (calificată drept „problemă de siguranță națională” când în evaluarea de plagiat sunt procurori, șefi de servicii secrete, șefi din armată, șefi din poliție), de absența ca mediator când tema educației sexuale în școli a polarizat societatea, și a lansat un atac voalat cu privire la proiectul cu care Iohannis și-a început acum 7 ani primul mandat de președinte: România Educată.

„7 ani [de când Klaus Iohannis este președinte N. Red.], 200.000 de copii per generație, 1,4 milioane de copii care au trecut prin școală în acești 7 ani. Eu sunt un simplu cetățean. Să judece ei și părinții lor. Cât am fost în Ministerul Educației mi-am asumat o reformă integrală de sus în jos. Domnul președinte a avut un demers de jos în sus. Un politician se judecă la finalul mandatului, tot așa cum Barcelona s-a calificat împotriva lui PSG cu 3 goluri în ultimele minute”, a declarat Funeriu în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima Tv, la întrebarea dacă proiectul România Educată este doar un slogan.

„Din experiența mea politică, vă spun că îmi permit să judec un politician la final de mandat. Poate dl. președinte are acel plan pe care mi-l doresc să-l aibă. Deci îmi doresc din tot sufletul să fie un succes”, a continuat fostul ministru al Educației care în 2011 a promovat o lege a educației care s-a bazat pe diagnoza realizată de profesorul Mircea Miclea în comisia prezidențială formată de președintele de la acea vreme, Traian Băsescu.

În ceea ce privește educația sexuală în școli, Daniel Funeriu a declarat că susține studierea ei în școală. Dar „astăzi, România s-a polarizat între tinerii foarte moderni, corporatiști așa, metaforic, care au un partid, USR-PLUS (…) şi o avem pe a doua, cea a României tradiţionale. Ceea ce aceşti politicieni inepţi nu au înţeles deschizând această dezbatere este că prin modul inept prin care au dus dezbaterea publică au mărit falia între cele două. Școala este locul în care se întâlnesc toţi copiii României, şcoala este locul în care faliile sociale trebuie umplute, trebuie să nu mai existe”, spune fostul ministru.

Și aici vă trimit la articolul 80 al Constituției care ne spune cine trebuie să se ocupe de medierea între stat și societate”, a continuat Funeriu, indicând către președintele Klaus Iohannis.

Redăm declarațiile făcute de fostul ministru al Educației Daniel Funeriu în emisiunea Insider Politic de la Prima Tv:

Sebastian Zachmann: Trebuie făcută educație sexuală în școală?

Daniel Funeriu: Da, absolut! Două elemente. Unu: astăzi, această educaţie este prevăzută în programa obligatorie. Pe asta trebuie să ne concentrăm: să ne asigurăm că mai multe conţinuturi sunt livrate copiilor. Al doilea element: din păcate, acest câmp de ruină al dezbaterii naționale pe această temă este rezultatul unor politicieni inepți, care nu înțeleg ce nație conduc. Astăzi, România s-a polarizat între tinerii foarte moderni, corporatiști așa, metaforic, care au un partid, USR-PLUS, care din păcate nu mai e partidul corporatiștilor, a devenit partidul corpora-triștilor. Deci avem această franjă şi o avem pe a doua, cea a României tradiţionale. Ceea ce aceşti politicieni inepţi nu au înţeles deschizând această dezbatere este că prin modul inept prin care au dus dezbaterea publică au mărit falia între cele două. Școala este locul în care se întâlnesc toţi copiii României, şcoala este locul în care faliile sociale trebuie umplute, trebuie să nu mai existe.

Or, ei au dus dezbaterea într-o zonă a celor care dădeau cu lingura în oală şi astăzi, oamenii normali, 99% dintre români care vor o educație normală pentru copiii lor, vor copiii lor să ştie anumite lucruri, nu mai sunt parte a dezbaterii şi îi auzim în spațiul public pe cei care sunt adepţii unei hipersexualizări, foarte agresivi, și pe alți oameni pentru care sexul e tabu. Sexul are 4 componente: componenta legală, componenta biologică, componenta morală, componenta legată de plăcere. Evident că educația sexuală ideal trebuie livrată de părinți, în cadrul unei familii. Dar ce ne facem cu acei părinți pudici? Iată, școala trebuie să suplinească ceea ce părinţii nu livrează. Programa școlară este astăzi acoperitoare. Trebuie astăzi să vedem că ea se și aplică. Dar marea problemă este că prin deschiderea acestei dezbateri publice am mărit această falie în societate. Și aici vă trimit la articolul 80 al Constituției care ne spune cine trebuie să se ocupe de medierea între stat și societate.

Sebastian Zachmann: Președintele.

Daniel Funeriu: Și aș fi vrut foarte mult să văd aici o mediere cu mult înainte ca această falie să se deschidă. Deci aici este marea problemă a dezbaterii publice. Educația sexuală trebuie făcută în școală, am susținut acest lucru întotdeauna și îl voi susține, ea trebuie făcută conform programei actuale care este acoperitoare. Aș fi vrut ca rolul de mediator între stat și societate să fie exercitat înainte de a crea în societate încă o falie de care nu avem nevoie.

Sebastian Zachmann: Președintele a întors legea în Parlament, practic de aici a pornit sămânța scandalului.

Daniel Funeriu: Cine sunt eu să judec un președinte de țară?

Sebastian Zachmann: Dar puteți să judecați proiectul “România Educată”. E doar un slogan?

Daniel Funeriu: 7 ani [de când Klaus Iohannis este președinte N. Red.], 200.000 de copii per generație, 1,4 milioane de copii care au trecut prin școală în acești 7 ani. Eu sunt un simplu cetățean. Să judece ei și părinții lor. Cât am fost în Ministerul Educației mi-am asumat o reformă integrală de sus în jos. Domnul președinte a avut un demers de jos în sus, un politician se judecă la finalul mandatului, tot așa cum Barcelona s-a calificat împotriva lui PSG cu 3 goluri în ultimele minute.

Sebastian Zachmann: Deci așteptați o minune pe final de mandat. Din experiența politică, finalul mandatului nu există, de fapt, președintele devine decorativ.

Funeriu: Din experiența mea politică vă spun că îmi permit să judec un politician la final de mandat. Poate dl președinte are acel plan pe care mi-l doresc să-l aibă. Deci îmi doresc din tot sufletul să fie un succes.

Sebastian Zachmann: Aveți impresia că actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, protejează plagiatorii?

Daniel Funeriu: Nu știu, nu cred. Dar v-aș spune altceva: acum 10 ani, după ce am curățat bacalaureatul, am început lupta împotriva plagiatelor, lupta împotriva celei mai grave forme de pervertire intelectuală a nației, pentru că acei plagiatori vă devin profesori universitari. Am început acea luptă în indiferența generală. Lucrurile au luat amploare când a fost prins Ponta cu plagiatul.

Sebastian Zachmann: Ați avut și dvs contribuție acolo.

Daniel Funeriu: Și m-a costat scump.

Sebastian Zachmann: Fotoliul de ministru.

Daniel Funeriu: Nu. Vă voi spune altădată. M-a costat scump. Dar vedeți dvs lupta corectă pe care am început-o eu a fost extrem de prost gestionată de politicienii care au urmat. De ce? Pentru că s-a dovedit că acest fenomen era atât de extins în societate, încât dacă am fi mers până la capăt cu această luptă am fi decapitat toate instituțiile de forță ale României. Astăzi, vă reamintesc, sunt în evaluare procurori, șefi de servicii secrete, șefi din armată, șefi din poliție, deci instituțiile de forță ale statului. Eu am început acest lucru, l-am văzut ca pe o problemă academică. După care s-a extins la nivelul societății și eu astăzi cred că a devenit o problemă de siguranță națională. Când ai foarte mulți oameni din structurile de forță care sunt implicați în această fraudă, din nou o problemă foarte prost gestionată de politicieni, soluția era foarte simplă: am propus-o, am lăsat vorbă, am lăsat acte în minister, dar care nu s-au aplicat, să facă universitățile bine să verifice ele însele toate tezele. Universitatea să verifice toate tezele, universitățile care nu fac acest efort să nu mai primească bani de la buget, să trimită organelor abilitate rezoluțiile referitoare la toate tezele și nu să aibă impresia că se folosesc aceste plagiate în lupte între instituții. Și ar fi bine ca cei care mă ascultă să bage de seamă acest lucru, că nu vorbesc degeaba. Deci, atenție: plagiatul este o problemă academică care trebuie urgent rezolvată. Fiecare universitate să verifice toate tezele.

Sebastian Zachmann: Multe universități au foarte multe încrengături politice. Rectorii sunt legați de șeful de județ sau de partid pe plan local.

Daniel Funeriu: Vă rog să mă iertați că nu am fost ministru 20 de ani. Eu am dat lege prin care am interzis acest lucru. Când am plecat din Minister, a doua zi, au schimbat, au păstrat mâna lungă a politicului în universități. Dar din nou: asta e o problemă de societate. Aș fi vrut ca medierea dintre societate care nu mai vrea impostura academică și stat care prin universități nu a făcut nimic să se facă.

Sebastian Zachmann: În 30 de secunde, spuneți-mi cum v-ați educa copiii?

Daniel Funeriu: Ierusalim și Atena.

Sebastian Zachmann: Deci religie și înțelepciune.

Daniel Funeriu: Nu. Credință. În religie fiecare e liber să creadă sau nu. Un om, pentru a fi bine format, trebuie să fie un om care crede în ceva.

Sebastian Zachmann: Sunt oameni foarte bine formați care sunt atei sau agnostici.

Daniel Funeriu: Nu am vorbit de credință religioasă. Să crezi în ceva: să crezi în dragoste, să crezi în excelența științei, nu mă refer la credința religioasă. Tu, ca om, trebuie să crezi în ceva. Să tinzi înspre ceva.

Doi: Atena. Rațiune și logică. Eu încerc să-mi cresc copiii astfel încât ei să echilibreze pe cât se poate credința în propriul lor viitor, și nu mă refer aici să crezi în dogme, nu! Să crezi în tine, să ai certitudinea că tu ca om poți să fii un om împlinit și să participi la societatea asta. Dar această credință nu trebuie să fie o credință ruptă de rațiune și de logică.

Daniel Funeriu: (…) Examene mai puțin grele înseamnă schimbarea referențialului. Soluția în educație este consecvența pe foarte mulți ani. Exact ceea ce ne-a lipsit. Există ceva important care transcende aceste măsuri de care ați vorbit: ceea ce am dorit să fac, logica în care m-am situat când am dat acea lege a educației a fost că am vrut să creez o dinamică socială, în opoziție cu ceea ce vor foarte mulți să facă din educație: un serviciu public. Educația nu este un serviciu public, cum e apa, canalizarea, șosele… Educația e o dinamică socială. Educația este o viziune societală.

În continuitatea demersului început de Mircea Miclea am dorit prin această lege pe care am dat-o acum 10 ani, materializată prin măsurile pe care le-ați menționat, să creez o dinamică socială. Lupta împotriva imposturii face parte din această dinamică socială, aducerea copiilor la școală mai devreme, introducerea în mentalul colectiv a importanței educației în opoziție cu falsele modele pe care le vedem de 30 de ani, asta s-a vrut a fi o nouă dinamică socială.

Din păcate, lucrurile au funcționat până în 2012, când dinamica politică s-a schimbat. Și atunci, în 2012, a venit premier Ponta, care a fost prea prost pentru a înțelege că educația e o dinamică socială care trebuie continuată, iar președintele Băsescu, care a început acest demers, a încercat, dar, din păcate a fost prea preocupat cu propria-i moștenire politică în acei ani, dacă vă amintiți, foarte turbulenți din punct de vedere politic. Și atunci această dinamică socială pe care o începuserăm prin comisia prezidențială Miclea, legea pe care am dat-o atunci, i s-a rupt coloana vertebrală şi din nou am intrat în zodia micilor schimbări – schimbăm articolul 14, îl salvăm de plagiat pe ăla, modificăm acolo să nu se supere rectorul nu ştiu care – şi am ajuns, acestei gândiri de dinamică socială a educaţiei pe care am vrut să o creez i s-a opus mediocritatea politicianului român care a zis: asta e! (…) Şi atunci, fiecare român, acum, în loc să beneficieze de un sistem care îi ridică copilul, găseşte soluţii pe cont propriu.

(…)

Încă din 1626, de când filosoful Decartes a zis așa: când ai o problemă dificilă, numărul celor care o înțeleg e foarte mic, deci atunci când ai o problemă dificilă, uită-te la cei puțini, nu la ce spun cei mulți. Să le luăm pe rând.  

Materie prea puțină, nu prea multă. Da, nu s-a inventat metoda prin care să înveți mai puțin, să muncești mai puțin și să fii un om mai bun. Sigur că politicienilor le place să spună mămicilor și tăticilor: vai, e greu pentru copilul dvs, să facem materia mai puțină!

Mai multe zile de școală. Vă dau niște repere. Un copil german are 6 săptămâni de școală în plus pe an. Știți ce înseamnă asta după 12 ani de școlarizare? Înseamnă 2 ani și jumătate de școală mai mult. Deci noi nu avem materie prea multă, avem materie prea puțină, dar pe care profesorii trebuie să o livreze copiilor într-un timp foarte scurt. Și atunci evident că avem această senzație că suntem sufocați, că profesorii aleargă după materie. Avem cea mai lungă vacanță din Europa: 3 luni vacanța de vară, de la Spiru Haret, când copiii mergeau la munci agricole. Și am păstrat această chestiune.

Având în vedere ceea ce s-a întâmplat în pandemie, pierderile din pandemie, noi acum trebuie să facem un marș forțat pentru a livra copiilor ceea ce ei au pierdut în această pandemie. Nu aș ezita să fac câțiva ani cu o vacanță de vară cu o lună. Ar fi o măsură greu primită de profesori şi înţeleg acest lucru, dar prima noastră datorie este faţă de elevi. Deci aș scurta la o lună.

Ați spus și meditații. Asta este o ipocrizie, cu meditațiile. Am trăit, mi-am început cariera universitară în Franța, am continuat conducând cercetări în Statele Unite, în Japonia, în Germania, în toate aceste țări sistemele de meditații sunt foarte dezvoltate. Meditația este atunci când profesorul livrează cunoaștere copilului.

A preda înseamnă a livra copilului. Școala sigur că poate să livreze copilului un anumit număr de conținuturi. Alți copii au nevoie de mai multe conținuturi pentru performanță, alții pentru remedial. Deci meditații se dau peste tot în această lume. Japonia are poate cel mai dezvoltat sistem de meditații. Ore suplimentare. Nu e nimic rău cu meditațiile. Există, însă, ceva toxic: meditații date copilului de la clasă. Asta este o toxicitate a meditațiilor, să meditezi copilul de la clasă, eventual ca să îi dai o notă mai mare. Să meditezi copilul de la clasă pentru că ai predat așa, mai pe scurt, ca să îți faci un fond de comerț, ca să ai clientelă. Asta este o promiscuitate cu care trebuie să terminăm. Dar să nu greșim care ne este inamicul. Inamicul nu ne este profesorul care livrează mai multă cunoaștere copiilor. Inamicul este promiscuitatea asociată cu aceasta.

Deci nu faptul că el meditează este problema, ci faptul că își meditează copilul de la clasă atunci când o face. Cred că prin scoaterea la lumină a meditațiilor, în paralel cu o legiferare foarte puternică a acestor conflicte de interese [se poate termina acest conflict de interese – N. Red.]. Deci să spunem foarte clar: asta e voie și te încurajăm. Am lansat această chestiune: acum copiii au pierdut foarte mult, aș da vouchere pentru meditații celor care au mai puțini bani, vouchere care să poată fi folosite pentru a plăti niște profesori care le livrează cunoaștere. Nu e nimic rău cu acest lucru. Dăm vouchere pentru mașini de spălat, dăm vouchere pentru programul rabla, dăm vouchere pentru vacanțe, dăm vouchere pentru tablă, dar nu dăm vouchere pentru cunoaștere.

Am această libertate, nu am nicio funcție în stat, nici nu voi mai avea una vreodată, deci am această libertate să enunț niște lucruri care nu sunt enunțate, în general. Nu sunt chiar o voce singulară. Dacă vă uitați, de exemplu, Mircea Miclea vehiculează aceleași lucruri. Poate într-un mod nu atât de percutant cum o fac eu, dar știți cum e, mi-am făcut acest brand de a spune lucrurilor pe nume, așa o voi face și în continuare.

Elevii ar trebui să evalueze profesorii? Nu. Elevii trebuie să dea feedback profesorilor, nu să-i evalueze. Nu e același lucru. A da feedback profesorului este a-i spune, într-un cadru instituționalizat: domn’ profesor sau doamna profesoară, uitați, aici sesizăm că ar fi bine să veniți la oră la fix, și atunci am văzut aceste elemente de feedback așa cum metodologia, și anume modul în care se vor livra aceste feedback-uri este încă suboptimal. Ce-aș fi făcut, de exemplu: aș fi spus că acest feedback nu trebuie să fie sistematic, ci dacă profesorul sau directorul o cere sau dacă o cere clasa.

Acum o cere Ministerul. Eu aș fi lăsat acest lucru așa. După aceea, sunt acolo niște descriptori destul de ilari. De exemplu: se ocupă profesorul de starea de bine. Definiți-mi starea de bine a unui copil. Asta nu e o chestiune care să poată fi definită obiectiv. Da, este important să avem un feedback al elevilor, dacă nu mă înșel chiar eu am introdus chestia asta în lege. Nu mă tem de judecata elevului, niciun profesor nu trebuie să se teamă de judecata elevului. Oricum profesorii sunt judecați de elevi. Faptul că elevii furnizează un feedback elevilor e un lucru bun, trebuie însă să fim foarte atenți ca acest feedback să nu producă efecte perverse. Vă dau exemplul clasic: un profesor foarte sever. Sigur, poate nu toți copiii agreează un profesor foarte sever, dar foarte bun, și atunci să nu ne trezim cu evaluări… Mie nu îmi plăcea profesorul de istorie care era foarte sever și cred că dacă în clasa a VI-a ar fi trebuit să-l evaluez, Popovici îl chema, nu știu dacă l-aș fi evaluat foarte bine.

Dar vreau să revin la acest lucru: educația ca dinamică socială care trebuie așezată pe 3 piloni.

Pilonul moral – fără impostori, fără plagiate.

Educația trebuie să se bazeze pe autoritate. Nu pe autoritatea cu linia peste degete, pe autoritatea izvorâtă din excelența profesională a profesorilor. Copiii nu învață ceea ce profesorul știe, copiii învață ceea ce profesorul este. Și atunci esența oricăror modificări în sistem este calitatea profesorilor din sistem. Putem avea școli care se întorc după soare. Dacă n-avem profesori de calitate, și din păcate legea a prevăzut în 2011 un sistem de formare impecabil, care din interese meschine universitare nu a fost până în ziua de azi aplicat.

Al treilea pilon pe care trebuie să așezăm educația este exigența. Exigența pe întreaga verticală a sistemului: exigența ministrului față de inspectori, exigența inspectorilor față de directori, exigența directorilor față de profesori, a profesorilor față de elevi.

Se pot (face aceste măsuri). Mie mi s-a spus că nu se poate face un BAC corect. L-am făcut. Mi s-a spus că nu te poți lupta cu hoardele de plagiatori din Parlament. Am făcut-o. Se poate.

O altă exigență care trebuie să existe în societate este exigența cetățeanului față de politician, care se numește discernământul la vot. Iar asta observăm că nu există. Oamenii au ieșit în stradă pentru justiție. Nu au ieșit niciodată pentru educație. De ce? Vă spun eu de ce: pentru că atunci când vine vorba de educație fiecare părinte încearcă să găsească o soluție pentru el. „Am o pilă, îl dau pe copil la învățătoarea cutare. Mi-am rezolvat mica mea problemă. Nu mă interesează despre sistem”. Pe când în justiție nu merge așa, că nu poți să mergi la procuror sau la judecător să faci aceleași chestii. Cât timp nu veți ieși în stradă pentru educație, cât timp nu veți avea exigență față de politician pe educație, o exigență izvorâtă din discernământul vostru de cetățean care vrea un mai bine pentru copil, degeaba! Dacă nu așezăm educația românească pe un fundament moral solid, pe o exigență și pe o autoritate izvorâtă din profesionalism, din exigență, din calitate umană, putem să dăm legi și paralegi, nu se va întâmpla nimic.

Avem educație civică în școală. Aici e chestiune tehnică, dar poate e important de spus: ați auzit de multe ori spunându-se – programa e prea grea, programa e proastă. Oamenii confundă programa cu ceea ce este livrat copilului. Și am să fac o analogie: dacă mergi la un restaurant de 5 stele, mergi la Adi Hădean la restaurant, îți face o mâncare superbă, dar chelnerul ți-o dă pe jos. Tu, client, ai o mâncare proastă și poate vei da vina pe bucătar. La fel este și cu programa.

Programa României este bună, problema nu este programa. Problema este modul în care programa este livrată. Programa este suficientă [la cultură civică – N. Red.], livrarea ei se face în funcție de calitatea profesorilor. În unele locuri bine, în altele mai puțin bine.

Deci esența schimbărilor din educație în acest moment nu sunt legi, nu sunt construcții. Știți ce a zis regele Ferdinand în 1923? ‘Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa’. Să facem școli, să facem ziduri, dar pe astea le poate face oricine. Să clădim spirite, asta e mai greu și asta e munca politicianului.

Întrebare: Dacă ați fi părintele unui copil care acum dă bacalaureatul, ce l-ați sfătui? Să meargă să studieze în străinătate sau să rămână aici, în România?

Daniel Funeriu: Fără nicio ezitare, să meargă să studieze în străinătate. Știți care este cel mai de succes program european? Programul Erasmus. Politica Uniunii Europene cu care sunt de acord este să ne trimitem tinerii să-și deschidă ochii. Eu și milioane de români a trebuit să fugim, ne-a fost greu, să vedem alte orizonturi, să ne clădim ca oameni. Eu am avut șansa să mă clădesc în marea civilizație a Europei Occidentale, după care am cunoscut civilizația americană, după care am avut unica șansă să-mi termin formarea, ca om, în civilizația japoneză. Nu e nimic rău ca tinerii noștri să plece, să vadă lumea, s-o cunoască. Din nou ne înșelăm asupra țintei. Să plece, dar să se întoarcă. Și predicția mea e că, având în vedere mișcările sociale care se întâmplă la vest de Viena, peste 10-20 de ani vor fi tot mai mulți oameni din vestul Europei care se vor regăsi în valorile care astăzi încă există în estul european. N-aș spune că sunt valori conservatoare, aș spune că sunt niște valori în primul rând de bun-simț, un bun-simț izvorât din civilizația noastră.

Eu sunt un liberal. Dar știți ce spune în a doua teză a preambulului Tratatul Uniunii Europene? Spune așa: acest tratat, deci ceea ce reglementează viața Uniunii Europene, se bazează pe moștenirea religioasă, culturală și umanistă a Europei. Deci întreaga construcție europeană, toate construcțiile astea de legi, de regulamente, trebuie să se bazeze pe acești trei piloni fundamentali: moștenirea religioasă, culturală și umanistă a Europei. Și oamenii care cred în Dumnezeu, și ateii, și progresiștii, și conservatorii se regăsesc în această definiție a civilizației noastre europene. Și această civilizație europeană noi trebuie să o apărăm cu orice preț.

Revin la un element de actualitate: întregul PNRR, la nivel european. Europa și-a pierdut magisterul moral, Europa și-a pierdut întâietatea economică, Europa și-a pierdut întâietatea intelectuală. Reziliența, dacă suntem ambițioși, se poate face într-un singur mod: prin excelență. I-aș fi vrut, dar din păcate e o șansă ratată la nivel european, pe marii lideri europeni, care de fapt sunt niște mici lideri, dar i-aș fi vrut pe marii lideri europeni spunând: dragi europeni, ne-a fost greu, hai să facem această reziliență prin excelență.

Reziliența e capacitatea noastră de a răspunde provocărilor. Eu nu vreau doar să rezistăm. Vreau să ieșim din această criză majoră mai puternici, mai încrezători în noi. Dar din păcate nu văd o linie directoare care să fie ambițioasă la nivel european.

Cum se face școala în afară? Asta este o temă uneori de falsă dezbatere. Sunt foarte multe țări, educația este competență națională, fiecare țară își organizează învățământul așa cum a învățat ea de secole. Să nu uităm totuși un lucru important. Primul text în limba română datează de pe la 1500. Păi Praga avea universitate de 200 de ani atunci. Nu m-aș focaliza pe faptul că am început mai târziu. M-aș focaliza pe marea noastră forță, și anume capacitatea noastră de a recupera aceste decalaje. Astăzi stăm la masă cu cei care aveau universități când noi trăiam în bordeie. Deci avem o uriașă capacitate de recuperare istorică, de care trebuie să ne folosim.

Poate să fie o parte a explicației (pentru care nu avem nicio universitate în top mondial). Să nu uităm că vorbim, dacă comparăm la nivel de buget, comparăm elefanți cu țânțari și asta nu se poate.

Dar revenind la întrebarea dvs: cum se face școala în afară? Am să vă dau exemplul tragic al Franței, unde mi-am luat bacalaureatul. Franța este într-o situație tragică, din punct de vedere educațional. Eu am și cetățenie franceză, mi-am luat bacalaureatul în Franța, mi-am făcut doctoratul în Franța, deci sunt un produs mixt al școlii românești, unde am fost olimpic la chimie, am reprezentat țara la olimpiade balcanice și Franța unde mi-am terminat liceul și studiile superioare și doctoratul. Franța a renunțat ca prin sistemul de învățământ general, până la clasa a XII-a, să formeze excelență. Astăzi Franța se concentrează să îi învețe pe copii câte un pic din toate, nu prea ne mai interesează să creăm excelența. Germania nu a renunțat la acest lucru. Comparați un manual de clasa a XII-a din Germania versus unul din Franța și veți vedea că unul e făcut pentru oameni medii, iar altul te poate duce și spre excelență.

O altă falsă temă: ați auzit despre echitate. Toată lumea vrea echitate. Francezii au reușit echitate. Cum? Scăzând nivelul celor de sus. Este greșit să vorbim despre egalitate și echitate. (…) Eu nu m-aș concentra atât de mult pe egalizarea nivelului, pentru că ne poate duce într-o falsă profeție. M-aș concentra pe ridicarea nivelului celor de jos. Or în România știm că asta se petrece în anumite comunități și în rural. Acolo este principala sursă de dezvoltare a României. Să facem din acei copii, cu orice preț, să-i ducem cât de sus poate să-i ducă ambiția, excelența și mintea lor. Și poate să-i ducă sus.

Sigur că nu este suficient (că le-au fost livrate tablete gratis – N. Red.). Tableta ajută la facilitarea accesului, facilitarea transferului. Efortul trebuie să fie mult mai vast. Am această problemă a abandonului școlar. Problema abandonului școlar nu se rezolvă de către Ministerul Educației, ea se rezolvă de Ministerul de Interne. Toată lumea zice: Vai, nu au copiii acces la educație! În mandatul meu ştiu că 96% dintre copiii României făceau mai puţin de patru kilometri până la şcoală. Familia mea locuiește în Germania, fiică-mea când a început școala, lângă Munchen, făcea 2 kilometri jumătate în fiecare dimineață pe jos, mergeam cu ea la școală. Deci problema nu este accesul la educație, problema este numărul uriaș de copii care nu sunt lăsați să meargă la școală. Legea spune că este o chestiune penală să-ți deșcolarizezi copilul. Aşa spune legea. Și e foarte bine că spune lucrul ăsta, trebuie însă să o şi aplicăm.

Sebastian Zachmann: Deci cereți implicarea poliției?

Daniel Funeriu: Am spus implicarea Ministerului de Interne, nu a poliției. Ministerul de Interne are a face și cu administrația, are a face și cu primarul. Să știți că nu ministrul din biroul lui îl duce pe un elev de 6 ani care nu este lăsat de părinți la școală. Îl duce primarul, că primarul știe să meargă să-i ceară votul părintelui, dar nu se ocupă să-l ducă pe copil la școală. Atenție, nu spuneți că am spus că trebuie duși copiii la școală cu poliția, am spus Ministerul de Interne, care are și administrația, primăriile. Eu, de exemplu, n-aș mai da niciun leu primăriilor care nu își duc copiii la școală. N-aș da niciun leu de la guvern. Nu ești un primar capabil să-și ducă copiii la școală, nu mai primești niciun ban de la guvern.

Al doilea lucru pe care l-aș face: succesul în educație a venit atunci când am dus educația unde erau oamenii. Pe la 1500 duceam educația în biserici, că acolo erau oamenii mai răsăriți, să zic așa. După care Spiru Haret a dus educația la țară, pentru că acolo era explozia demografică, acolo erau copii, a avut Ministerul Învățământului și Cultelor, a făcut din învățători apostolii educației pentru copii, dar și pentru părinți. A pus atunci, acum peste un secol, biserica și școala împreună și au dat acest avânt și de acolo a venit succesul lui Spiru. Comuniștii, regimul totalitar criminal comunist, a dus copiii forțat la școală: internat etc.

Succesul a venit când am dus oamenii la educație și educația la oameni. Unde sunt tinerii noștri astăzi? Vă spun eu unde sunt: sunt online. Tinerii noştri sunt pe reţelele de socializare. Nu o să-i scoatem niciodată de acolo, cel puţin nu în viitorul apropiat. Nu aș avea nicio ezitare să dau o lege prin care să oblig rețelele de socializare, de exemplu la fiecare cinci minute când un copil e pe o rețea de socializare să-i livreze 15-30 de secunde de conținut educaţional. Veţi spune: Vai, cum să reglementăm? Statul român trebuie să impună respectarea Constituției pe întreg teritoriul său. Spaţiul virtual a devenit teritoriu național.

Oamenii, tinerii petrec din punct de vedere mental o parte uriașă a vieții lor online. Statul are obligația să asigure respectarea Constituţiei și online. Și atunci, bazându-mă pe acest argument, care mi se pare foarte valid, nu aș ezita să oblig platformele de socializare să livreze conținuturi educaționale copiilor. De ce? Simplu: acolo sunt copiii noștri. Ați auzit de anxietatea copiilor care nu sunt conectați 5 minute la net și devin anxioși că nu mai primesc mesajele de la prietenii lor.

Foto: Pexels.com

Articolul Funeriu, critici dure la adresa președintelui Iohannis și a proiectului România educată: 7 ani de mandat, 200.000 de copii per generație, 1,4 milioane de copii care au trecut prin școală în acești 7 ani. Să judece ei și părinții lor apare prima dată în Edupedu.ro.

Close