FOTO Ministrul Învățământului Superior din Cuba, primul oficial guvernamental de la Havana care vizitează România după 1990 / Sorin Cîmpeanu și José Loidi au semmnat Programul de cooperare în domeniul universitar care include și burse de studii

FOTO Ministrul Învățământului Superior din Cuba, primul oficial guvernamental de la Havana care vizitează România după 1990 / Sorin Cîmpeanu și José Loidi au semmnat Programul de cooperare în domeniul universitar care include și burse de studii

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul Învățământului Superior din Cuba, José Ramón Saborido Loidi, au semnat ieri, 6 iunie, Programul de cooperare în domeniul învățământului superior între Ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului Superior din Republica Cuba, potrivit unui comunicat al instituției. Evenimentul a declanșat un adevărat „pelerinaj” al universităților românești pentru semnarea de acorduri bilaterale cu reprezentanții universităților din Cuba – au fost semnate 18, iar alte 20 de acorduri urmează să fie parafate în zilele următoare, transmite Ministerul Educației.

„Programul de cooperare în domeniul învățământului superior reprezintă cadrul necesar pentru continuarea cooperării între instituțiile de învățământ superior din România și Cuba pe teme de interes comun, valorificând inovarea și schimbul de experiență și bune practici. Programul de cooperare prevede, de asemenea, acordarea, în regim reciproc, de burse de studii pentru toate ciclurile universitare în domenii de interes comun”, arată ministerul în comunicat.

În cadrul întrevederii bilaterale, cei doi miniștri au apreciat dinamica procesului de cooperare universitara, precum și preocupările comune în domeniul educației. Sorin Cimpeanu a menționat oportunitatea de a valorifica acordurile de parteneriat interuniversitare prin programul european Erasmus+, precum și prin programele dezvoltate de Agenția Universitară a Francofoniei, potrivit sursei citate.

La intalnire a participat și ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, precizează sursa citată.

Comunicatul subliniază și contribuția ambasadoarei României la Havana, Doris Mircea. „Se remarcă în mod deosebit susținerea Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadorului României la Havana, doamna Theodora Magdalena Mircea care a materializat astfel demersurile diplomatice initiate de o lunga perioada de timp pentru cooperarea in domeniul educatiei intre România si Republica Cuba”, se arată în document.

Aceasta a publicat pe pagina Ambasadei încă de ieri două fotografii cu o parte din delegația care a ajuns la București, prezentând pe scurt obiectivele vizitei.

Evenimentul face parte din programul ministrului Învățământului Superior din Cuba, José Ramón Saborido Loidi, aflat în vizită în România alături de o delegație de 12 rectori ai universitatilor din Cuba. În acest context, demnitarul cubanez va fi prezent la o serie de acțiuni care vizează dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale româno-cubaneze în domeniul învățământului superior, mai arată Ministerul Educației.

„De mentionat ca este prima vizită a unui ministru cubanez al educației în România, fiind si primul memebru al Guvernului cubanez care viziteaza România după 1990 și marchează potentialul de colaborare între universitățile românești și cele cubaneze, in cadrul mai larg al sustinerii activitatilor de dezvoltare a internationalizarii activitatii universitatilor romanesti”, potrivit instituției.

Au fost semnate deja 18 acorduri bilaterale de cooperare cu universitati din Cuba. Universitatile romanesti care au semnat luni acorduri bilaterale sunt:

  • Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”,
  • Universitatea de Vest din Timișoara,
  • Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
  • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București

Zilele urmatoare se vor semna alte 20 de acorduri bilaterale de catre:

  • Universitatea Transilvania din Brasov,
  • Universitatea Politehnica din Bucuresti,
  • Universitatea de Medicina, Farmacie, Stiinta si Tehnologie „George Emil Palade” din Targu Mures,
  • Universitatea „1 decembrie” din Alba Iulia,
  • Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava,
  • Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București
  • Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

La semnarea acordurilor de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București a fost prezent și rectorul suspendat al acesteia Sorin Cîmpeanu, potrivit fotografiilor publicate de instituție.

In total, 11 universitati romanesti vor semna acorduri de colaborare cu 12 universitati cubaneze, menționează comunicatul.

Delegația rectorilor cubanezi este formată din conducătorii următoarelor universități: Universitatea din Holguín, Universitatea din Matanzas „Camilo Cienfuegos”, Universitatea din Est, Universidad de Ciencias Médicas de La Habana (UCMH)/Universitatea de Stiințe Medicale, Universitatea de Informatică, Universitatea din Artemisa, Universitatea din Pinar del Río, Universitatea Agricolă din Havana „Fructuoso Rodríguez Pérez”, Universitatea de Arte, Universitatea Tehnologică din Havana „José Antonio Echevarría” și Universitatea Sancti Spiritus și Universitatea din Ciego de Ávila.

José Ramón Saborido Loidi a fost timp de mulți ani rector al Universității Centrale Central de Las Villas (UCLV) și este ministrul actual al învățământului superior în Cuba. Țara sa și-a declarat susținerea pentru Rusia în invazia contra Ucrainei. De altfel, acesta s-a întâlnit în noiembrie 2021 cu vicepreședintele Dumei de stat din Rusia, Iván Melnikov, cu care a schinbat opinii despre colaborarea dintre cele două țări în domeniul învățământului superior și știință.

Într-un raport privind respectarea drepturilor omului în Cuba, publicat de Departamentul de Stat al SUA, care citează o publicație locală, cel puțin 30 de profesori au fost concediați din universități în perioada 1991-2019 pentru că aceștia au avut opinii contrare guvernului de la Havana.

În 20 august, vice ministrul pentru învățământ superior, Martha del Carmen Mesa Valenciano, anunța într-o scrisoare publică: “Oricine care nu împărtășește opiniile revoluționare ale partidului, ideologia, moralitatea și convingerile politice, trebuie să își dea demisia din poziția de profesor universitar. Scrisoarea a deschis drumul multor concedieri din mediul academic, notează raportul departamentului american de stat.

Mai mult, ministrul cubanez pentru învățământ superior, José Ramón Saborido Loidi a confirmat că universitățile publice au concediat și dat afară nu doar profesori care nu împărtășesc ideologiile partidului de la putere, ci si studenți.

Universitățile au adoptat noi criterii de admitere a studenților pentru a acorda mai multă pondere convingerilor ideologice ale potențialilor studenți, mai scrie în raportul SUA.

Articolul FOTO Ministrul Învățământului Superior din Cuba, primul oficial guvernamental de la Havana care vizitează România după 1990 / Sorin Cîmpeanu și José Loidi au semmnat Programul de cooperare în domeniul universitar care include și burse de studii apare prima dată în Edupedu.ro.

Close